Au descoperit vechii greci America, în urmă cu cel puţin 2 milenii? O teorie controversată

Oficial, continentul american a fost „descoperit” de Cristofor Columb la sfârşitul secolului al XV-lea. Deși există istorici care susțin că vikingii ar putea ajunge în Newfoundland (o provincie localizată pe coasta de est a Canadei), aproximativ în anul 500 d.Hr. (sec. al VI-lea). Și adevărul e că există mai multe indicii care ar putea susține această teorie, care nu a fost încă verificată definitiv. Totodată, s-a mai sugerat, de asemenea, că și alte popoare ar fi putut face acest lucru (adică să ajungă în America) cum ar fi de exemplu vechii egipteni.
Însă acum, Ioannis Liritzis, arheolog la Universitatea din Egee (Grecia), a mai propus o teorie: el crede că grecii antici au descoperit continentul american. Ipoteza sa provine din interpretarea unui text a lui Plutarh numit „De Facie”, în care mai multe personaje dezbat despre natura Lunii, iar unul dintre ei spune că tocmai s-a întors dintr-o călătorie de pe un continent foarte îndepărtat. Potrivit cercetătorului, textul oferă și câteva indicații despre situația acelui „continent îndepărtat”. Și, pe baza acestor indicii, arheologul a făcut niște calcule care l-au făcut să se gândească că ar putea fi vorba de continentul american, mai precis teritoriul Canadei de astăzi.
Trebuie spus că acest cercetător nu este primul care propune această ipoteză. Johannes Kepler a sugerat şi el că poate grecii ar fi putut ajunge în America. Problema este că până în prezent nu au apărut dovezi arheologice care să susțină o astfel de teorie, așa că nu este de mirare că teoria a fost primită cu un scepticism notabil.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate