Avertisment: planctonul din Oceanul Atlantic e pe cale de dispariţie, acest lucru putând fi o catastrofă pentru omenire!

O echipă de cercetare din Edinburgh se teme că planctonul, organismele minuscule care susțin viața în mările noastre, a fost aproape distrus după ce a petrecut doi ani colectând mostre de apă din Oceanul Atlantic. Cercetarea dă vina pe poluarea chimică din materiale plastice, pe îngrășămintele agricole și pe produsele farmaceutice din apă. Anterior, se credea că cantitatea de plancton s-a redus la jumătate din anii 1940, dar dovezile adunate de scoțieni sugerează că 90% a dispărut acum.
Oamenii de știință avertizează că mai sunt doar câțiva ani până când consecințele vor deveni catastrofale, atunci când peștii, balenele și delfinii vor dispărea, cu implicații grave pentru planetă. În raport, cercetătorii de la Global Oceanic Environmental Survey Foundation (GOES) afirmă: „Se desfășoară o catastrofă de mediu. Credem că omenirea s-ar putea adapta la încălzirea globală și la schimbările meteorologice extreme. Însă considerăm că omenirea nu va supraviețui dispariției majorității plantelor și animalelor marine”.
Planctonul este alcătuit din miliardele de creaturi marine și plante care plutesc în derivă în curenții oceanelor și mărilor. Categoria acoperă o mare varietate de specii, multe dintre ele microscopice. Aceste specii sunt fundamentale pentru viața pe Pământ, deoarece formează treapta inferioară a lanțului trofic. Planctonul este consumat de krilli (animale nevertebrate marine), aceştia fiind consumate de pești care, la rândul lor, furnizează hrană animalelor terestre, inclusiv miliardelor de oameni.
În plus, planctonul joacă un rol vital în reglarea schimbărilor climatice, ajutând oceanele să absoarbă dioxidul de carbon și să elibereze sulfura de dimetil, care ajută la crearea norilor. Dar planctonul are nevoie de condițiile potrivite pentru a se dezvolta, inclusiv de apă ușor alcalină. Cu toate acestea, oceanele devin din ce în ce mai acide. O supraîncărcare de dioxid de carbon, împreună cu mai multe substanțe chimice produse de oameni (care se găsesc în cosmetice, materiale plastice, medicamente, îngrășăminte chimice etc.), invadează mediul marin. Acest „cocktail” se dovedește a fi toxic pentru viața subacvatică și, odată ce apa atinge un anumit nivel de aciditate, cantități mari de plancton se vor dizolva pur și simplu. Ca să nu mai vorbim de faptul că în fiecare an o cantitate de 18 milioane de tone de petrol este vărsată în mări şi oceane de industria de transport maritim, descompunându-se în particule minuscule care sunt toxice pentru plancton.
Raportul GOES conchide: „Dacă distrugem planctonul, planeta va deveni mai umedă, va accelera schimbările climatice și, fără nori, va deveni, de asemenea, aridă, iar vitezele vântului vor fi extreme. Da, desigur, trebuie să continuăm să reducem emisiile de dioxid de carbon, dar chiar dacă am fi neutri din punct de vedere al carbonului, acest lucru nu va opri acidificarea oceanelor, nu va opri pierderea tuturor focilor, balenelor, păsărilor marine, peștilor și aprovizionările cu alimente pentru 2 miliarde de oameni. Cauza principală este distrugerea naturii de către substanțe chimice toxice și substanțe precum plasticul”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate