Imagine generata de Microsoft AI
O întreagă faună de animale ciudate sălășluia pe lângă om din cele mai vechi timpuri. Multă vreme, legendele despre asemenea ființe au fost catalogate în bloc drept fantezie. Aceasta până în primul deceniu al secolului XX, când arheologul Koldewey a descoperit, în ruinele Babilonului, basoreliefuri din lut ars care înfățișau în detaliu un balaur ce semăna cu o șopârlă uriașă, dispărută de pe scena evoluției (după aprecierea paleontologilor) încă din Cretacic. (Cretacicul este o perioadă geologică care a durat 79 de milioane de ani – între acum 145 de milioane de ani și 66 de miloane de ani în urmă). Cum puteau cunoaște totuși babilonienii asemenea făpturi?
Această descoperire a fost corelată mai târziu cu un manuscris în limba latină ce cuprindea descrierea luptei cavalerului Deodatus de Gozo cu dragonii din insula Rhodos, eveniment petrecut în anul 1345. Animalul răpus era asemănător balaurului babilonian. Iată de ce, cu privire la existența reală a balaurilor, știința a început deci să încline a considera ca posibilă perpetuarea unor specii relicve, până în secolele XIV-XV, când au dispărut definitiv.
Ulterior, în diferite puncte ale globului, foarte izolate, expediții moderne au adus la cunoștință descoperirea unor specii absolut inedite cum ar fi șopârla zburătoare din Borneo, broasca țestoasă uriașă din Galapagos și varanul din Komodo, care seamănă leit cu legendarul balaur. Iată deci că balaurii nu au dispărut total, ci continuă să existe și în zilele noastre.