Unul dintre mai puţin cunoscuţi oameni de litere din România a fost Dinu Pillat, un scriitor şi critic literar extraordinar, fiul poetului Ion Pillat. S-a născut în anul 1921, şi, din păcate, a fost victima vremurilor sale. După venirea la putere a comuniştilor, în anul 1945, aceştia încep prigoana asupra tuturor „burghezilor”, „moşierilor”, intelectualilor şi, în general, asupra tuturor oamenilor care nu erau de acord cu doctrina lui Marx. Dinu Pillat a fost şi el pus pe o listă neagră, doar penrtru simplul fapt că era strănepotul lui Ion Brătianu (premier al României în 1868 şi între 1876 şi 1888). Oameni ca Dinu Pillat sunt „țapii ispășitori” pe care noua putere îi scornește pentru sărăcia şi înapoierea clasei muncitoare.
Dinu Pillat face „greşeala” de a scrie romanul „Aşteptând ceasul de apoi”, care este folosit drept „probă” pentru a fi condamnat de către Securitate şi „tribunalul poporului”. În februarie 1956, Securitatea îi deschide lui Dinu un dosar de urmărire informativă, fiind acuzat de „activitate contrarevoluţionară şi de spionaj prin trimiterea de materiale informative şi calomniatoare a regimului din Republica Populară Română, emigraţiei române din exil”.
În 1959, Dinu Pillat este arestat şi i se înscenează un proces în care este acuzat că romanul său fictiv „Aşteptând ceasul de apoi” ar fi făcut o formă de propagandă pro-legionară: „Inculpatul Pillat Constantin a scris un aşa-zis roman, intitulat în a doua versiune «Aşteptând ceasul de apoi», prima versiune fiind intitulată «Vestitorii», în scopul de a justifica crimele legionarilor şi de a-i îndemna la activitate clandestină şi ca să poată elogia mai temeinic în acest roman crimele legionarilor”. Aşadar, în mod halucinant, psihologia unui personaj sau replicile sale sunt trecute în contul autorului ori sunt socotite emanații ale «ideologiei» sale”. Dinu Pillat a fost condamnat la temniţă grea – 25 de ani, însă a fost eliberat după 5 ani, în anul 1964, în urma amnistierii generale a deţinuţilor politici. După ce a ieșit din închisoare, ca nu cumva să le pricinuiască vreun rău prietenilor săi, nu a mai scris literatură niciodată, ci doar critică literară, până când a murit, în anul 1975.
Timp de jumătate de secol, romanul lui Dinu Pillat va zace, ca probă incriminatoare, într-un dosar al Securității. Până și familia îl va considera pierdut pe vecie. În 2010, ca prin minune, romanul este descoperit în arhivele CNSAS şi este publicat în anul 2011.
Dar, ce-i mai impresionant e povestea de iubire dintre Dinu Pillat şi soţia lui, Cornelia (Nelli) Ene-Filipescu. Cei doi, de aceeaşi vârstă, s-au cunoscut în anul 1941 (când aveau 20 de ani), s-au căsătorit în anul 1944, iar în 1947 li s-a născut o fată, Monica.
Dinu Pillat, sotia si fiica – in 1952
Cei doi îndrăgostiţi, Dinu şi Nelli, şi-au scris nenumărate scrisori, care au fost păstrate şi editate într-un volum deosebit – „Biruinţa unei iubiri”, apărut la Editura Humanitas. Nelli a mai trăit 30 de ani (s-a stins în anul 2005), după moartea soţul ei (în anul 1975). Iubirea lor este una care transfigurează; la scrisoarea lui Dinu care îi spune: „Şi aş vrea să te fac să înţelegi, în sfârşit, că există un Dumnezeu care ne iubeşte mai presus decât putem iubi” (miercuri, 10 februarie 1943), Nelli îi răspunde „Uneori am impresia că nu te pot înţelege pentru că te iubesc prea mult” (februarie 1943, Predeal).
Pia Pillat, sora lui Dinu, îi scrie cumnatei sale în anul 1944: „Dinu te iubeşte (vezi, nu spun nici «foarte mult», nici «cel mai mult», nici «imens»– e inutil. O dragoste ca a lui n-are nevoie de epitete). Şi te iubeşte numai pe tine. Nu e o dragoste de adolescent, nici chiar de bărbat foarte tânăr, ci e o dragoste de om matur care ştie că, atunci când a obţinut un asemenea sentiment, [el] este unic.” Iar Nelli, îi spune lui Dinu: „Nu ştiu ce se va întâmpla cu noi în viitor, poate nu ne vom putea vedea foarte mult timp. Să ştii însă că te-am iubit şi te iubesc mult – cu tot ce am mai frumos în mine” (23 aprilie 1944).
Anii dragostei lor nu au fost mulţi, fiind ciuruiţi de puşcărie şi devastaţi de moarte. Dar, după moartea lui Dinu, iubirea lor nu a încetat să evolueze, să crească. Pentru Nelli, a început procesul pe care-l întrezărise încă înaintea căsătoriei lor: „Te voi aştepta până când vom putea fi împreună în fiecare clipă”. Astfel, după moartea lui Dinu, Nelli a încercat să-l „nască” pe Dinu din nou, din iubirea ei (într-o scrisoare din 26 iulie 1983, ea scrie: „Toată viaţa, încă de când l-am cunoscut, am vrut să-l nasc pe Dinu din nou“.)
Nelli a murit la aproape 30 de ani de la moartea lui Dinu, în anul 2015, ducând cu ea dincolo, ca o armură a mântuirii, intactă, iubirea lor.