O tendinta cu totul regretabila pe care o experimenteaza foarte multi oameni in zilele noastre consta in incapacitatea lor de a fi fericiti sau satisfacuti in momentul prezent. Spre exemplu, atunci cand sunt la scoala elementara, elevii de-abia asteapta sa ajunga la liceu. Atunci cand ajung in sfarsit la liceu, ei de-abia asteapta sa ajunga la facultate. La inceputul adolescentei, tinerii abia asteapta sa implineasca 18 ani, astfel incat sa isi poata lua carnetul de conducere, sa poata termina liceul, sa plece de acasa, sa se casatoreasca etc. Foarte putini oameni reusesc sa se simta satisfacuti cu ceea ce au sau cu ceea ce sunt in prezent.
Noi am uitat sa ne oprim si sa mirosim trandafirii care ne ies in cale. Cultura moderna ne invata ca nu ne putem bucura de viata (sau chiar ca nu meritam sa ne bucuram de ea) pana cand nu devenim perfecti (oricum, perceptia asupra perfectiunii difera de la om la om). Iata o intrebare la care ar merita sa reflectezi: de ce cred atat de multi oameni ca nu se pot bucura plenar de viata pana cand nu ajung la destinatia pe care si-au propus-o?
Pe masura ce trec anii si devenim din ce in ce mai constienti de calitatile pe care am dori sa le imbunatatim in viata noastra, noi ajungem sa ne spunem ca nu vom fi cu adevarat fericiti decat atunci cand vom depasi cutare sau cutare obicei prost, sau numai daca vom depasi actuala criza prin care trecem, ori daca vom slabi 15 kilograme… Si peste toate, nu vom fi cu adevarat fericiti decat atunci cand ne vom putea permite sa ne cumparam cutare masina! De fapt, noi nu suntem capabili sa ne bucuram de viata asa cum este ea in momentul de fata! Foarte multi oameni au fost conditionati sa traiasca in teama si anxietate, vesnic speriati de viitor si ingrijorati ca trecutul lor traumatic s-ar putea repeta.
Iti mai aduci aminte cum a fost atunci cand ai invatat sa mergi pe bicicleta? Prima data cand ai incercat sa iti mentii echilibrul, ti s-a parut imposibil. Te-a impiedicat acest lucru sa incerci in continuare? Nu. Tu ai acceptat atunci cu seninatate necesitatea de a incerca de mai multe ori inainte de a reusi. Indiferent de cate ori ai cazut, te-ai ridicat de jos cu hotararea ferma de a continua sa incerci, pana cand ai invatat combinatia perfecta care ti-a permis sa iti mentii echilibrul. In tot acest proces, tu te-ai bucurat de momentul prezent, stiind ca mai devreme sau mai tarziu vei obtine succesul scontat. Iti mai aduci aminte cum a fost atunci cand ai reusit in sfarsit sa iti mentii echilibrul pe bicicleta? Momentul a fost unul de triumf, dar intreaga experienta de invatare a fost la fel de palpitanta!
Daca am intelege si daca am accepta faptul ca procesul de crestere spirituala trebuie savurat in totalitate, ca el reprezinta o calatorie la fel de fascinanta ca si ajungerea propriu-zisa la destinatie, daca ne-am bucura de toate provocarile momentului prezent si daca am sesiza toate beneficiile pe care le aduc ele in viata noastra, existenta noastra ar fi infinit mai satisfacatoare. Noi nu ne putem dezvolta si nu putem creste fara sa acumulam toate aceste experiente de viata.
Atunci cand ne calauzim si ne invatam copiii (sau pe oricine altcineva), noi trebuie sa realizam ca nu ne putem astepta ca acestia sa accepte pe loc intreaga noastra cunoastere si sa inteleaga tot ce intelegem noi, intrucat pur si simplu nu au sistemul nostru de referinta. Noi le putem explica principiile corecte, asa cum le intelegem noi, dar trebuie sa le permitem sa acumuleze propriile lor experiente si sa creasca in propriul lor ritm. Noi le putem impartasi cunostintele si experientele noastre, dar nu este deloc intelept sa insistam ca ei sa vada intotdeauna lucrurile din perspectiva noastra. Mai mult, daca dorim sa intrerupem cercul vicios al programarii si al controlului, noi nu ar trebui sa incercam vreodata sa le controlam modul de a gandi sau viata.

Menirea noastra este sa ii calauzim si sa ii ajutam sa inteleaga, dar nu sa ii controlam. Atunci cand ne propunem sa impartasim intelegerea sau cunoasterea noastra cu altcineva, noi putem obtine rezultate mult mai bune daca pornim de la punctul sau de vedere, nu de la al nostru. In acest fel, persoana va fi mult mai deschisa si va intelege mult mai usor noile principii pe care incercam sa i le impartasim. Altfel spus, noi trebuie sa le permitem celorlalti oameni sa creasca in propriul lor ritm.
Un principiu excelent care merita sa fie urmat in aceasta directie este urmatorul: „Nu ii dori altcuiva ceva (o intelegere sau o conditie) ce nu isi doreste EL INSUSI!” Daca iti doresti cu adevarat sa ajuti pe cineva sa se maturizeze si sa creasca din punct de vedere spiritual: „Cea mai buna modalitate de a reusi este exemplul personal: faptul ca tu ai avut succes aplicand principiile respective, care se reflecta armonios in viata ta!”
(Fragment din cartea KAROL TRUMAN – “Sentimentele ingropate de vii nu pier”). Aceasta carte minunata o puteti cumpara de AICI: http://www.librarie.almeea.com/karol-truman-sentimentele-ingropate-de-vii-nu-pier/