Imagine: generata de AI (Microsoft Designer)
Faptele s-au petrecut în ziua de duminică, 10 decembrie 1967, orele 7.30 dimineaţa. Locaţia: Bucureşti, cartierul 23 August, strada Magnetului nr. 32. Martor: Păun Adina, psiholog. Să ascultăm relatarea ei de atunci, care a fost dată în presa românească.
* Era o dimineaţă ploioasă, cu un strat de nori la înălţime mai mare şi alţi nori, de joasă altitudine, care alergau cu repeziciune. Mergând paralel cu Uzinele „Republica”, am remarcat exact deasupra uzinei (aproximativ 45° deasupra orizontului) un corp cu un luciu albastru-verzui, ca scânteia pe care o produce uneori troleul tramvaiului. Partea curioasă este că avea nişte ghimpi luminoşi, lungi cam cât jumătate din raza sa, foarte subţiri la vârf şi puţin mai groşi la bază. Semăna cu un arici de mare luminos.
Martorul mai preciză că nu era vorba nici de Soare (în ziua de 10 decembrie 1967, Soarele a răsărit la orele 7:41 – nu putea să se afle la o astfel de înălţime faţă de orizont), nici de Lună; stelele cu atât mai puţin, pentru că cerul era acoperit.
Cam la ce înălţime se afla obiectul? Greu de spus; el se afla între stratul de nori de mai mare înălţime, pe care se proiecta, şi norii de joasă altitudine, care uneori îl acopereau câteva clipe.
Femeia psiholog mai preciză: „Am urmărit corpul, din mers, circa 15 minute. Cotind pe strada mea, l-am scăpat din vedere. Este foarte posibil ca mai multă lume să fi văzut obiectul, dar n-am stat de vorbă cu nimeni și nici nu m-am oprit în loc”.
Întrebată dacă nu i s-a părut, martora preciză clar: „Specialitatea mea este psihologia și știu ce înseamnă o iluzie optică. N-am avut niciodată aşa ceva şi cred că e puţin probabil să ai o iluzie optică sau o halucinaţie timp de 15 minute şi să vezi distinct unul şi acelaşi lucru”.