Trecusem de nenumarate ori pe acea alee retrasa de pe ‘Strada Soarelui’, dar de fiecare data am fost destul de grabita incat nu am observat sigla mare si imbietoare ce atarna deasupra unei cafenele cochete.
Astazi insa, cineva imi daduse intalnire tocmai aici. Si pentru ca am ajuns ceva mai devreme si frigul de afara imi patrundea deja in oase, m-am hotarat sa intru.
Doi ingeri imi deschideau calea, cocotati pe sigla impunatoare. Un clopotel imi anunta sosirea. Inauntru, lumini licarinde din diferite directii poposeau pe mese micute si discret aranjate. Nu era multa lume si fiecare discuta in surdina, lasand o melodie suava sa indulceasca si mai mult atmosfera.
M-am indreptat catre bar si am cerut o ciocolata calda, asezandu-ma pe un taburet inalt. In asteptarea comenzii, am mai aruncat o privire in jur. Doi tineri se sarutau la o masa alaturata si alta pereche chicotea in capatul celalalt al cafenelei.
„Sunteti pentru prima data la noi?” intreaba barman-ul zambind.„Da..” raspund eu distrata, „e placut aici la dumneavoastra!…”„Doriti sa luati loc la o masa cat timp asteptati?”„Nu, multumesc, am sa raman aici. Dar de unde stiti ca astept pe cineva?”, intreb mirata.„Vedeti dumneavoastra..” imi raspunde el, „Va aflati in ‘Cafeneaua intalnirii sufletelor pereche’, si inca de la infiintare, in acest local au intrat numai cupluri.”
Nu inteleg prea bine ce vrea sa spuna barmanul, dar raman tacuta, sorbind din ceasca aburinda. In incapere intra un batranel infrigurat si se indreapta grabit catre bar.„Buna dimineata Valentine, adu-mi si mie comanda obisnuita” spune el, retragandu-se deja la o masa din apropiere.„Imediat mosule” raspunde barmanul de sub tejghea.
Rad in sinea mea, gandindu-ma ca este pentru a doua oara in aceeasi zi, cand Valentin avea sa greseasca despre ‘cuplurile’ care intrau la el in cafenea.„De ce chicotesti domnisoara?” intreaba mosul zambind catre mine.„Aceasta este ‘Cafeneaua intalnirii sufletelor pereche’, raspund. Dar nici dumneavoastra si nici eu nu avem partener.”„Te inseli domnisoara. Eu am venit aici cu nevasta mea 50 de ani la rand, iar dupa moartea ei… ei bine… sunt convins ca si acum suntem tot impreuna!”
Se lasa apoi tacerea.
Intre timp, barmanul ii aduse batranului un ziar si cafeaua de dimineata. Schimbara cateva vorbe, iar barmanul se intoarse dupa tejghea.
Clopotelul din usa se auzi dinnou, si o figura cunoscuta imi intalni privirea. Nu o mai vazusem de o eternitate pe prietena mea – Laura – si abia asteptam sa mai aflu noutati de la ea.
Un pian vesel fredona un refren colorat. Acum suntem doar cupluri…
AlmeEa
–––––––––––
Articol modificat datorita utilizarii unor sintagme care puteau fi confundate cu o marca inregistrata.