Citez o ştire din 1935 din cotidianul „Universul”; deci acum aproape 90 de ani!
Un explorator al ţinuturilor arctice, norvegianul Vilhjalmur Stefannsson, susţine că America a fost descoperită cu 600 – 700 de ani înainte de cea dintâi călătorie a lui Columb în Indiile occidentale, în anul 1492. Într-adevăr, papa ar poseda un document redactat de un călugăr irlandez, din care ar rezulta că Irlanda a colonizat Islanda în 820, şi că groenlandezii, în timpul cruciadelor, exportau grăsimi şi blănuri în Europa, prin Islanda.
Se ştie totodată că Groenlanda a avut legături constante cu continentul american. Comunicaţiile între America şi Europa ar fi fost stabilite aşadar prin călugării irlandezi, cu mult înainte de călătoriile lui Cristofor Columb. În 1126 Papa a trimis chiar un episcop în Groenlanda. Acesta a fost retras însă în 1523 spre a complace spaniolilor doritori să-şi asigure exclusiv meritul şi folosul marilor descoperiri şi să arunce vălul uitării asupra celor dintâi legături stabilite de irlandezi între Europa.
Precum se cunoaşte, Groenlanda este un teritoriu insular în nordul Oceanului Atlantic situat între Oceanul Atlantic și Oceanul Arctic, format din insula cu același nume (cea mai mare insulă de pe glob urmată de Noua Guinee) și o mulțime de insule și insulițe din apropiere. Este locuit de eschimoși și europeni, fiind administrat de Danemarca. El este mult mai aproape de America decât de continentul Europei, aşa cum se poate vedea în imaginea de mai jos.