Imagine: needpix.com (Commons Creative – free)
Unele dintre cele mai bune minti ale lumii – de la Nick Bostrom la Elon Musk – par inclinate sa creada ca traim intr-o simulare. Dar daca traim intr-o simulare, noi suntem simulari. Un univers simulat sau holografic ar fi un univers care a fost format, a priori, din lumina. Dar lumina nu se comporta conform fizicii clasice. Fizica sa este cuantica. Pentru lumina, fiecare loc este acelasi; lumina nu poate avansa in spatiu – ea poate avansa doar in timp.
Sa ne uitam la Univers prin obiectivul luminii. Nu exista spatiu. Exista doar timp. Cand un foton accelereaza prin spatiu, acesta intra in viitor. Acest lucru ar explica de ce, in celebrul experiment cu doua fante, cand am accelerat fotonii, acesta a generat un model de unde (reprezentand toate rezultatele viitoare posibile). Dar cand am observat experimentul, modelul de unda s-a transformat in particule – in ceva localizat in timp. Si asta pentru ca nu putem vedea viitorul. Pentru ca, intr-adevar, lumina nu poate nici sa accelereze, nici sa se decelereze. Cand lumina se accelereaza, timpul incetineste. Iar cand lumina incetineste, timpul se accelereaza.
Asa este si in cazul nostru. Cand incetinim, timpul se accelereaza (Parkinson). Iar cand ne grabim, timpul incetineste (scleroza). Cand avem Parkinson, mergem prea repede – cu viteza trecutului. Si atunci cand avem scleroza, mergem prea lent – cu viteza viitorului. Dar nu exista decat un singur timp – nu exista trecut, prezent sau viitor. Einstein spunea odata: „Distinctia dintre trecut, prezent si viitor este doar o iluzie”. Dar exista o propozitie-cheie care poate fi esentiala in rezolvarea bolilor omenirii: timpul exista la viteze diferite.
V-ati intrebat vreodata ce provoaca cancerul? Vreti un raspuns scurt? E = mc^2. Da, ecuatia din teoria relativitatii a lui Einstein. Materia si energia noastra se invart in mod constant una in jurul celeilalte. Cand ramanem in urma timpului (alcaloza), nu vom face suficienta lumina. Si cand depasim timpul (acidoza), facem prea multa lumina. Pe masura ce Universul accelereaza si se schimba dinamica timpului, raporturile dintre materie si energie se schimba. Trebuie sa rescriem E = mc^2 din punctul de vedere al vitezei luminii. Echivalenta energie-masa nu permite o manipulare a vitezei luminii (c); trebuie sa manipulam masa (m) si energia (E).
Cand ramanem in urma timpului, echivalenta noastra de masa-energie este inclinata catre materie. In loc de gravitatie si energie in corp, acumulam materie, sub forma de fier si oxalat. Fierul este, de fapt, gravitatia sub forma fizica. Si oxalatul (un cristal care se gaseste in plante capabile de fotosinteza) este, de fapt, usor. Ne-am putea gandi la cristal ca la lumina stocata. In interiorul celulelor care incep sa acumuleze fier si oxalat, dupa un timp, se produce un defazaj. Restul organismului continua sa se adapteze dinamicii in continua schimbare a timpului, dar aceste celule raman in trecut. Mai tarziu, daca vor sa se auto-corecteze, sunt prinsi de un paradox al pH-ului. Contrar perceptiei noastre, aceste celule nu fac nicio mutatie. Ci pur si simplu nu mai sunt sincronizate cu restul organismului. Ele obtin viteza luminii (c) folosind o ecuatie veche care are mai multa materie si mai putina energie. Celulele canceroase nu reprezinta altceva decat celule sanatoase care sunt defazate fata de timp.
ADN-ul este codul nostru si este protejat. Este conceput sa se adapteze dinamicii schimbarii timpului. Pe masura ce percepe mediul, se schimba in consecinta. Acesta este motivul pentru care mediul este atat de important pentru dezvoltarea noastra, si de ce adaugarea de substante chimice in mediul nostru ne dauneaza. Daca ADN-ul nu poate citi cu exactitate la ce nivel de timp se afla, nu se poate adapta la mecanica schimbarii timpului. Celule individuale sau intregul organism – sunt „lasate in urma” in timp, fiind ceva asemanator cu a fi lasat in urma intr-o alta dimensiune.

Sanatatea noastra nu are nicio legatura cu „detoxifierea” sau cu alte metode – are de-a face doar cu un singur lucru: sincronizarea cu timpul. Pe masura ce invatam mai bine cum sa ne sincronizam cu timpul, ar trebui sa fim capabili sa ne extindem viata.