„Cartea egipteană a morţilor” este unul din cele mai interesante documente, comparabil cu alt document interesant, „Cartea tibetană a morţii”. Ambele categorii de texte conţin anumite formule care se axează pe ideea trecerii în lumea de dincolo, după dispariţia fizică. Esenţa desprinsă din ele constă în faptul că oamenii trec din lumea pământeană în altă lume, unde sunt primiţi de zei şi trataţi după cum fiecare merită.
„Cartea egipteană a morţilor” este principala operă care conţine instrucţiuni amănunţite despre comportarea spiritului fără trup, în „ţara zeilor“ şi cu ritualuri de iniţiere ce trebuie făcute de neofitul care doreşte admiterea într-o organizaţie secretă şi pe care, îndeplinindu-le, va câştiga toate cunoştinţele lumeşti, care nu sunt la îndemâna celor de rând. „Cartea egipteană a morţilor” este într-un anume mod apropiată de „Cartea tibetană a morţii”, care pornea de la ideea că proaspătul decedat mai dispune de un rest al energiei de viaţă şi trebuie ajutat să scape cât mai repede de aceasta.
Egiptenii, ca şi alte civilizaţii vechi ale lumii, încă din timpuri foarte vechi, acceptă ideea dăinuirii unei părţi a fiinţei umane, după deces, indiferent că ceea ce supravieţuieşte poartă altă denumire. Se spune că, după moartea corpului fizic, există o serie de învelişuri alcătuite din substanţe deocamdată necunoscute, care persistă după aceasta. Partea nemuritoare era numită de egipteni Ankh. Având credinţa că şederea în învelişul material este limitată, ca şi în locuinţă, egiptenii îşi considerau trupurile drept hanuri. Caracterul original al religiei egiptene este dat, mai înainte de toate, de felul în care este interpretată nemurirea. Pentru egiptean, viaţa nu este decât preludiul existenţei eterne, de dincolo.