Banshee este „Zana Mortii” in legendele irlandeze. Mai multe intamplari ciudate par a demonstra ca zana cea rea este mai mult decat o simpla legenda… Cuvantul „Banshee” provine din irlandezo-gaelicul „bean sidhe“, ceea ce inseamna „stapana zanelor”. Urletul ei sfasietor ar anunta venirea mortii. Se spune ca are parul lung si rosu, pe care il piaptana in timpul tanguirilor ei macabre, in fata casei unui muribund, in felul in care credeau grecii ca se piaptana sirenele.
Trecutul lui Banshee se pierde in timpurile legendare ale Irlandei. S-a tanguit la moartea unor eroi stravechi precum regele Connor McNessa, Finn McCool si marele Brian Bohru, a carui victorie in 1014 asupra vikingilor a intrerupt stapanirea acestora asupra Irlandei.
Mai aproape de zilele naostre, in 1922, locuitorii satului Sham’s Cross au afirmat ca au auzit vaietul infricosator al Zanei Mortii cand Michael Collins, Comandantul Suprem al Armatei de Eliberare Irlandeze, a murit intr-o capcana organizata in timpul razboiului civil.
La finele anilor ‘60, parapsihologul irlandez Sheila St Claire a realizat o emisiune despre Banshee. Chiar si pentru cei mai sceptici dintre ascultatori, nedoritori sa asculte povesti irlandeze, unele intamplari au fost greu de trecut cu vederea.Brutarul din Kerry a povestit despre o noapte: extrem de neplacuta petrecuta de el si colegii sai, pregatind painea pentru dimineata urmatoare: „Urletul a inceput destul de discret, apoi a urcat in crescendo. Vocea avea fara doar si poate ceva uman, dar parea mai intensa, mai infioratoare. Usa brutariei in care lucram era deschisa si oamenii s-au oprit din lucru ca sa asculte. Nu se distingeau cuvinte in gaelica. Dupa cateva minute, vocea s-a stins usor. Am vorbit cateva minute despre asta si, in sfarsit, la ora 5 dimineata, cand s-a luminat de ziua, a venit un distribuitor si mi-a spus: Karen a ta are nevoie de tine, am auzit ca tocmai i-a murit o matusa.”
Un om de afaceri din Boston, James O’Barry, urmasul unei familii irlandeze ce s-a asezat peste ocean in 1848, a povestit cand inca era un baietel, cand a auzit-o intaia oara pe Banshee: „Stateam intr-o dimineata in pat, cand am auzit o tanguire infricosatoare ce semana intrucatva cu vaietul unei femei care plange. Era primavara, soarele stralucea pe cerul senin, pasarile cantau… Mi-am zis ca o fi de la vant, dar am realizat imediat ca nu poate fi vorba de asa ceva, de vreme ce in copaci nu se clintea nicio frunzulita. Apoi am coborat la micul dejun. Tata statea la masa din bucatarie si avea lacrimi in ochi. Inca nu-l vazusem niciodata plangand. Mama mi-a spus ca tocmai aflasera telefonic ca a murit bunicul meu din New York”.
Cativa ani mai tarziu, O’Barry a aflat despre legenda lui Banshee si si-a amintit de cele auzite la moartea bunicului. In 1949, a auzit-o pe Banshee in circumstante cu totul diferite. Era ofiter al Fortelor Aeriene Americane in Extremul Orient si, intr-o dimineata, a fost trezit la ora 6 de un tipat slab. S-a speriat ingrozitor: „De data asta am stiut din prima clipa despre ce este vorba. Stateam in pat drept ca lumanarea si parul mi se sculase in cap. Urletul s-a intensificat pana a ajuns sa sune ca o sirena. Am stiut ca tatal meu murise. Cateva zile mai tarziu am primit o instiintare oficiala care mi-a confirmat convingerea interioara.”

Psihologi si parapsihologi tind sa o considere pe Banshee ca pe o expresie a inconstientului colectiv, o amintire a speciei. Sheila St Claire afirma: „Cum se transmit genetic trasaturi fizice, se pot transmite si amintiri. Asa se nasc legendele. O femeie care se tanguie e o imagine cumva familiara fiecaruia dintre noi. Durerea pricinuita de apropierea mortii unui cunoscut este atat de intensa, incat ea declanseaza aceasta imagine din amintirile la care noi, ca indivizi, nu avem in mod normal acces. Impreuna cu imaginea apare si vaietul”.