Virusul West Nile (WN) face parte din familia Flaviviridae, genul Flavivirus (fostul grup al arbovirusurilor). A fost izolat pentru prima dată în anul 1937 de colectivul de cercetători condus de Smithburn, din sângele unei femei în stare febrilă din districtul West Nile, Uganda.
În 1942, cercetările au stabilit relaţii antigenice între acest virus şi virusurile encefalitei japoneze şi encefalitei de St. Louis. Următoarele trei izolări au fost obţinute în 1950, tot din sângele unor bolnavi febrili, de data aceasta copii din districtul sanitar Sindbis, Egipt.
Prima epidemie cu febra de WN recunoscută retrospectiv a fost cea din vara anului 1950, în Israel, cu circa 500 de pacienţi spitalizaţi. Secvenţele epidemice au continuat aici anual între 1951-1954 şi 1957. Alte epidemii au fost raportate în Camargue – Delta Ronului, Franţa, în 1962, 1963, 1964 şi 1966, în Africa de Sud, în 1974, cu mii de infecţii umane şi, în 1983- 1984, tot în Africa de Sud, regiunea Witwatersrand – Pretoria. Virusul WN este astăzi răspândit în numeroase zone din Africa, Asia, Europa, deși cazurile sunt foarte mici și izolate.
Studiile în domeniu au subliniat rolul ţânţarilor în transmiterea virusului WN, între 1952 şi 1954, izolându-se în districtul sanitar Sindbis, Egipt, 70 tulpini de la 51 937 exemplare de ţânţari. Cercetările ulterioare au arătat că aceasta se face, în cea mai mare parte, prin intermediul ţânţarilor din genul Culex; în ţara noastră cel mai mult circulă Culex pipiens.
Menţinerea virusului în natură se face prin intermediul gazdelor naturale. Cea mai importantă gazdă vertebrată în ciclul de transmitere a virsului WN sunt păsările migratoare, migraţia putând fi mecanismul de reintroducere a virusului în zonele temperate în fiecare an. Păsările pot disemina virusul în stadiul de viremie sau servesc ca intermediar căpuşele infectate.
Boala la om evoluează de la un sindrom febril la o encefalită mortală. Boala febrilă debutează, brusc, după o incubaţie de 2-3 zile, cu frisoane, transpiraţie, cefalee, febră 38-40°C, fotofobie, dureri retroorbitale, mialgii, greaţă, diaree, adenopatie. Boala febrilă durează 5-7 zile şi poate fi urmată de vindecare sau de semne nervoase.
În faza nervoasă, temperatura creşte la 40°C şi este însoţită de cefalee violentă, lombalgie, stare letargică. Ea se estompează treptat şi urmează o convalescenţă marcată de o astenie importantă. Boala poate evolua însă cu o encefalită sau cu meningoencefalită gravă, adesea mortală.
Infecţia cu virusul WN poate fi însă şi o boală inaparentă, confundată uneori cu o viroză respiratorie care trece neobservată, dar care lasă o imunitate în general destul de lungă. Evidenţierea acestor anticorpi în sângele persoanelor aparent sănătoase poate da indicii despre circulaţia virusului în zona respectivă.