Insulele Azore sunt un grup de insule portugheze situate în mijlocul Oceanului Atlantic, la aproximativ 1.500 km de Lisabona și 3.900 km de coasta de est a Americii de Nord. Arhipelagul este împrăștiat pe o zonă a paralelei care trece prin Lisabona, dându-i un climat moderat, cu oscilații anuale de umiditate. Cele nouă insule au o suprafață totală de 2.355 km². Suprafețele lor individuale variază între 747 km² (São Miguel) și 17 km² (Corvo). Originea vulcanică a insulelor este relevată de conurile și craterele vulcanice de pe insule. Pico, un vulcan ce se înalță 2.351 metri pe insula cu același nume, are cea mai mare altitudine din Azore.
Există unii specialişti care cred că Insulele Azore reprezintă rămăşiţele vechiului continent Atlantida. Şi, iată câteva probe. În 1898, o navă plutitoare de cabluri transatlantice a scos, de la 3000 metri adâncime, într-un punct situat la 47° latitudine nordică și 29°40’ longitudine estică (aproximativ 900 km nord de Azore), fragmente de lavă vitrificată având o compoziție chimică tipică bazaltului (tahilită). Bucățile de lavă se află astăzi la Muzeul Școlii de Mine din Paris și geologii consideră că ele nu s-ar fi putut forma decât la o presiune atmosferică normală, pe când zona era la suprafață; în plus, tahilita se dizolvă în apă sărată în maxim 15.000 de ani, deci erupția trebuie să fi avut loc în anii 12000–9000 î.Hr., din moment ce fragmentele prezintă margini ascuțite, neerodate.
Și nava rusă de cercetări oceanografice Mihail Lomonosov a găsit în Atlanticul de Nord, în apropiere de Azore, un munte submarin pe care există urme de vegetație fosilizată, veche (după estimările Mariei Klionova, profesor de mineralogie și geologie, aflată la bordul navei), de aproximativ 15.000 de ani.
Încă din 1665 Athanasius Kircher susținea că Azorele sunt munți din Dorsala Atlanticului, scufundați cu mii de ani în urmă – fapt uluitor, pentru că aceste descoperiri au avut loc abia în secolul XX, după ce fundul oceanelor a fost cartografiat cu mijloace moderne!