Imagine generata de Microsoft AI
La 6 iulie 1692, autorităţile descoperă, în pivniţa unui magazin de vinuri din Lyon (Franţa), cadavrul proprietarului şi al soţiei sale, ambii omorâţi cu lovituri de secure. În locuinţă, mobila fusese spartă, iar sertarele după ce au fost golite de conţinut aruncate pe jos.
În urma cercetărilor, s-a ajuns la concluzia că jaful şi crima au fost comise de câţiva indivizi în trecere prin localitate şi care consumaseră în prăvălie câteva căni de vin. Timpul trecea şi nicio urmă de asasini. Într-o zi, o rudă a negustorului de vinuri asasinat se prezentă la poliţia oraşului. Aici el informă pe cel ce conducea ancheta că în ţinutul Dauphine există un ţăran, pe nume Jacques Aymar, un tânăr de 30 de ani, care putea ajuta la descoperirea vinovaţilor. Până atunci, afirmă ruda celui omorât, săteanul nu avusese niciun eşec.
Ajuns la Lyon, ţăranul a fost, la început interogat de magistraţi, care până la urmă s-au convins de aptitudinile paranormale ale lui şi au acceptat să ajute poliţia. Jacques Aymar, cu o vergea de lemn în mână, a fost adus la locul dublei crime. Aici a început să se concentreze, devenind, la un moment dat palid la faţă şi cu fruntea plină de sudoare. Apoi începu să plimbe bagheta. Deodată, mânat parcă de o forţă neînţeleasă, vergeaua îl trase spre scara ce urca în prăvălie. Aici ea se opri din vibraţii în faţa a trei scaune mici. „Trei criminali au stat pe aceste scăunaşe” – preciza Aymar.
Bagheta începu să se mişte din nou. Săteanul, urmat de procuror şi poliţişti, ieşi în stradă. Urmând vibraţiile vergelei, alaiul străbătu oraşul, trecu podul de peste Rhône, oprindu-se în faţa casei unui grădinar. Procurorul urmat de toţi ceilalţi au intrat în casă spre spaima întregii familii. Bagheta începu să se mişte din nou şi se opri în faţa unuia dintre copiii gospodarului. Luat la întrebări acesta mărturisi că în urmă cu două săptămâni, pe când tatăl era plecat în oraş cu treburi au venit trei bărbaţi, dintre care unul cocoşat, care au cerut vin. După ce l-au băut şi plătit au plecat, îndrumaţi de baghetă, oamenii legii şi-au continuat drumul, în localitatea Beaucaire. Vergeaua de lemn începu să tremure în faţa închisorii. În interiorul ei ea se opri din vibraţii în faţa unei celule, în care se afla arestat un cocoşat, acuzat de furt.
Interogat de procuror, acesta a recunoscut că a comis o crimă la Lyon împreună cu alţi doi complici. Aymar, cu bagheta sa magică a pornit mai departe, însoţit de poliţişti, ajungând la frontiera cu Italia. Aici s-a dedus că cei doi complici fugiseră din Franţa. La 20 august 1692, cocoşatul a fost condamnat la moarte prin tragere pe roată pentru dubla crimă comisă. Sentinţa a fost executată în piața publică din Lyon.