În luna mai 1939, doamna Elena Walthon, care avea reputaţia de a ghici cu ajutorul baghetei magice, fu rugată să ia parte la cercetările pentru căutarea a doi tineri dispăruţi, care se duseseră să facă o recunoaştere în subteranele unui vechi edificiu construit în secolul al XVII-lea în Scoţia, unde, după credinţa localnicilor, se găseau îngropate comori nepreţuite şi locuiau stafii.
Doamna Walthon hotărî să-i ajute pe părinţii disperaţi. După mai multe ore de căutări zadarnice, ea hotărâ să petreacă noaptea într-o cameră situată la parterul edificiului, spre a-şi continua cercetările a doua zi. Dar când se culcă, îi fu cu neputinţă să adoarmă. Înţelegând de ce natură era agitaţia care o stăpânea, se sculă şi începu să se plimbe prin cameră. Agitaţia începu să se mai potolească.
Atunci, cu ajutorul unei prietene, care o însoţeşte întotdeauna în asemenea împrejurări, mută patul, aşezându-l în direcţia transversală cu direcţia precedentă. Culcându-se, nu mai simţi niciun fel de agitaţie. Puse din nou patul în prima poziţie, se culcă şi ţinând în mână bagheta se concentra. După câteva clipe ea spuse: „Pe verticala punctului în care mă găsesc, la 15 metri adâncime, lângă un puţ e un cadavru”. Puţin după aceea, însoţită de mai mulţi oameni se duse la locul indicat şi macabra descoperire profetizată nu întârzie să se adeverească. Cei doi tineri fură găsiţi. Unul era mort, celălalt, în agonie…