Imagine: generata de AI (Microsoft Designer)
Acest caz a fost documentat temeinic de ufologul Marc Davenport. Dar, despre ce e vorba? În 1972, un paznic de noapte, în vârstă de 73 de ani, care a întâlnit un OZN colorat în Argentina, a constatat cu uimire că în urma evenimentului i-a crescut un nou set de dinţi!
Ventura Maceiras stătea aşezat în faţa barăcii sale din Tres Arroyos, ascultând un radio cu tranzistori, în jurul orelor 22:20, în seara de 30 decembrie 1972. Radioul s-a oprit din funcţiune, iar Maceiras a auzit un sunet ca un zumzet sau murmur. Apoi, susţine el, că a văzut un OZN viu luminat, având o cabină rotundă cu ferestre. Culoarea i s-a preschimbat din orange în purpuriu, sub ochii lui. A distins înăuntru instrumente, cadrane şi doi umanoizi în costume gri, segmentate. Aparatul a plutit deasupra unui crâng apropiat de eucalipţi, s-a înclinat, a tras un fulger orbitor de lumină spre el, apoi s-a îndepărtat în zbor, cu zumzetul înteţindu-se.
În urma evenimentului, Maceiras a simţit furnicături la picioare şi a suferit dureri de cap, greţuri, diaree, căderea părului, lăcrimare, dificultăţi de vorbire – timp de câteva săptămâni. La faţa locului, s-au găsit vârfurile copacilor arse şi peşti morţi într-un râu.
Ventura Maceiras pare să fi fost unul dintre numeroşii receptori involuntari de radiaţii OZN generate într-o cantitate suficientă pentru a provoca îmbolnăvirea. Însă, cel mai incitant aspect al cazului Maceiras constă în noii dinţi. În mod incredibil, şi în alte situaţii anterioare („întâlniri de gradul III”) fuseseră consemnate întineriri şi vindecări ale rănilor şi bolilor. Într-un caz, un martor fusese muşcat de un animal domestic, iar muşcătura se infectase, provocându-i dureri. Când a fost iradiată, cu ocazia unei întâlniri OZN ulterioare, s-a vindecat ca prin miracol. Persoanele răpite au fost expuse unei anumite lumini, pe mesele de examinare de la bordul OZN-urilor, şi li s-a spus că erau vindecate de boli. Se pare că, dintre zecile de lungimi de undă diferite ale radiaţiilor emise de OZN-uri, unele sunt nocive, altele nu, şi cel puţin mai stimulează dezvoltarea celulelor.
Povestea bătrânului paznic de noapte nu poate fi luată în râs. Pentru a o face, ar trebui să presupunem că un bătrân fără ştiinţă de carte, care trăieşte în mahalalele Argentinei, a reuşit cumva să se expună unor radiaţii periculoase, apoi a scornit o poveste care corespunde perfect obscurelor rapoarte americane nepublicate niciodată în limba lui. Mai mult, trebuie să presupunem că s-a căţărat în eucalipţi, înarmat cu un obiect, pentru a le arde vârfurile, a omorât un număr de peşti în râul de jos şi a minţit cu succes în privinţa noii serii de dinţi. Ne confruntăm cu aceeaşi enigmă care bântuie atât de multe alte cazuri. Chiar dacă bătrânul era suficient de agil, inteligent şi smintit pentru a face o atât de splendidă farsă, ce motiv ar fi putut avea?