Imagine generata de Microsoft AI
Zeița Inanna este una dintre cele mai importante zeități din mitologia sumeriană și are o poveste foarte interesantă despre coborârea ei în lumea subterană și despre modul în care a provocat-o pe sora ei, Ereshkigal.
Dar cine este Inanna? Cunoscută ca una dintre cele mai importante zeițe ale Mesopotamiei, Inanna este cunoscută drept zeița iubirii se*uale. Cu toate acestea, ea este, de asemenea, strâns legată de războaie, motiv pentru care în unele texte antice este numită și zeița războiului. Povestea sa este una dintre cele mai ciudate din panteonul mesopotamic, întrucât există anumite caracteristici care, uneori, par să le contrazică pe altele. Unele texte o descriu ca pe o femeie aflată sub stăpânirea bărbaților, dar în alte texte este o tânără care își dorește un loc în cadrul autorităților mesopotamiene și care luptă, nu numai pentru recunoaștere, ci și pentru a-și extinde propria înțelepciune în lume.
În mai multe tăbliţe de lut sumeriene, există o poezie în care se găseşte povestea Inannei. Nu se știe exact când a fost scrisă poezia, dar experții o datează într-o perioadă cuprinsă între anii 3500 î.Hr. și 1900 î.Hr., deși unii experți sugerează că ea este mult mai veche. Tăblițele conțin în total 415 versete.
„Din marele rai, ea a pus ochii pe marele iad. Doamna mea a părăsit raiul, a părăsit pământul și a coborât în ​​lumea subterană”. În acest fel, începe poezia Inannei. De ce o interesa lumea subterană? Pentru că acest loc era dominat de propria ei soră, Ereshkigal. Când Inanna a ajuns la intrarea în lumea subterană, i-a explicat lui Neti, gardianul, că a sosit pentru a participa la ritualurile funerare ale lui Gugalanna, soțul decedat al lui Ereshkigal, acesta fiind cunoscut și sub numele de „Taurul Ceresc”.
Când regina lumii subterane a fost anunțată despre vizita surorii ei, ea a devenit furioasă până la punctul de a ordona închiderea totală a regatului ei și a asigurat fiecare dintre cele șapte uși pentru a o împiedica pe Inanna să intre. În acest fel, singura cale pe care o avea Inanna pentru a accesa lumea subterană era să intre prin fiecare ușă, scăpând de către una dintre rochiile ei pentru fiecare trecere. Când a reuşit să depăşească cele 7 uşi, ea era deja complet dezbrăcată de haine și părea lipsită de apărare. Ereshkigal a transformat-o într-un cadavru și a atârnat-o de un cârlig.
Cu toate acestea, înainte de a trece prin porțile lumii subterane, Inanna a conceput un plan cu Ninshubur, asistentul ei. În cazul în care nu se întorcea la ora convenită, Ninshubur trebuia să meargă în camerele lui Enki, tatăl lui Inanna și Erishkigal, și să-i ceară ajutorul. Enki a reînviat-o; totuși, ea nu ar putea părăsi lumea subterană atât de ușor. Pentru a realiza acest lucru, a trebuit să găsească pe cineva care să-i ia locul în lumea subterană. Slujitorii lui Enki au căutat imediat printre supuşii credincioși ai Inannei, dar ea însăși i-a oprit deoarece erau în doliu după ce au crezut că ea a murit.
Dumuzi, soţul Innanei, fu găsit drept „înlocuitor”; chiar dacă Utu, zeul Soare, îl transformă pe Dumuzi într-un șarpe, pentru a-l ajuta să scape, el este capturat și trimis în lumea subterană, dar apare Geshtinanna, care se oferă voluntar să ia locul fratelui ei. Astfel, se decide ca fiecare să petreacă jumătate din an în lumea subterană.
Iată o poveste care, într-un mod foarte asemănător cu legenda greacă a lui Persefone și Demetra, ar explica anotimpurile anului. O poveste destul de ciudată care ne-ar putea plasa într-o perioadă în care zeitățile feminine erau capabile să realizeze fapte la fel de spectaculoase precum cele masculine.