Eternitatea simbolizeaza ceea ce este lipsit de limite in timp. Potrivit lui Boetius, eternitatea reprezinta posesia simultana si perfecta a unei existente nesfarsite (De consolatione). El reia definitiile date inaintea lui de filosofi. Astfel, pentru Plotin, eternitatea este o viata care persista in propria-i identitate, mereu prezenta in ea insasi, in totalitatea sa (Eneade, 3,7). Vorbind de eternitate, sfantul Bonaventura va spune ca simplitatea si invizibilitatea, care sunt lumi ale centrului, apartin eternitatii (Qaestiones disputatae, De mysterio Trinifatis, 5, art. 1, 7-8). Dante va face aluzie la punctul in care sunt prezente toate timpurile (Paradisul, 17,18). Este un act vital de o infinita intensitate.
Eternitatea reprezinta nesfarsirea timpului independent fata de orice contingenta limitativa, este afirmarea existentei prin negarea timpului. Irlanda, care nu avea niciun mijloc de a face inteleasa aceasta notiune inaccesibila intelegerii omenesti – ca de altfel niciun alt popor -, a iesit din impas juxtapunind in mod simbolic timpul uman – fix, imuabil, impotriva caruia omul nu poate face nimic – si timpul divin, cu limite elastice, in care mai multe secole sunt cat un an si invers. Ei au frant ciclul prin adaugarea unei unitati. Un an si o zi, o zi si o noapte au devenit astfel simboluri ale eternitatii. Aceasta adaugare a unei unitati traduce emergenta din conditiile comune de supunere fata de timp.
Numeroase figuri sunt socotite ca evocatoare ale eternitatii: o zeita tinand in maini luna si soarele sau un sceptru si cornul abundentei; o zeita asezata pe un glob inconjurat de stele sau incinsa cu o centura de stele. Eternitatii ii este adaugata in general ideea de beatitudine. In virtutea longevitatii lor legendare, elefantul, cerbul, fenixul si dragonul simbolizeaza de asemenea eternitatea; tot asa, dar din pricina formei sale circulare, sarpele incolacit sau muscandu-si coada.
Eternitatea reprezinta absenta sau rezolvarea conflictelor, depasirea contradictiilor in pjan cosmic si in plan spiritual. Inseamna perfecta integrare a fiintei in principiul ei; este intensitatea absoluta si permanenta a vietii, care scapa tuturor vicisitudinilor legate de schimbare si, in mod special, celor temporale. Pentru om, dorinta de eternitate reflecta lupta lui necontenita impotriva timpului si, poate mai mult inca, lupta pentru o viata a carei intensitate sa triumfe, pentru totdeauna, asupra mortii. Eternitatea nu-si afla fiinta nici in nemiscare, dar nici in virtej, ea se afla in intensitatea actului.