Pe 19 iulie 2024, aeroporturile, băncile, bursele, spitalele, mass-media și alte instituţii din întreaga lume au fost afectate de o întrerupere masivă a calculatoarelor cu sisteme de operare Microsoft Windows, provocând probleme semnificative, cozi uriașe la aeroporturi și haos general. Se vorbește deja despre cea mai mare întrerupere a calculatoarelor din istorie. Dar ce s-a întâmplat cu adevărat?
Marile companii aeriene americane au suspendat zborurile aeriene, invocând probleme de comunicații, în timp ce alte companii aeriene, companii media, bănci și companii de telecomunicații din întreaga lume au raportat, de asemenea, că întreruperile sistemului le perturbau operațiunile. Mulți utilizatori s-au trezit, de asemenea, că software-ul și hardware-ul Microsoft au fost afectate, calculatoarele blocându-se în mod repetat și afișând „ecranul albastru al morții” (vezi mai jos):
Un atac cibernetic nu poate fi exclus
Compania care poate fi vinovată pentru dezastru (CrowdStrike) „colaborează activ cu clienții” afectați și afirmă că „acesta nu este niciun incident de securitate, niciun atac cibernetic”. Ce s-a întâmplat? Vineri după-amiază, 19 iulie 2024, computerele din Asia și Europa au început să se prăbușească și să apară „ecranul albastru” de mai sus. Între timp, panourile de plecare a avioanelor din aeroporturi nu mai afişau nimic, personalul companiilor aeriene sfătuându-i pe clienți să caute pe Google plecările avioanelor.
Se crede că o actualizare a unuia dintre produsele software de la CrowdStrike, numit Falcon, a blocat computerele Windows, făcându-le inoperabile. Întreruperea aproape globală pare să fi fost cauzată de o defecțiune a sistemelor asociate cu software-ul de monitorizare a securității terminalelor CrowdStrike Falcon – au explicat experții. CrowdStrike este un furnizor multinațional de soluții software.
Jake Moore, expert în tehnologie și consilier de securitate la ESET, este de acord că aceasta este probabil o „problemă tehnică” a celor de la CrowdStrike, dar spune că un atac cibernetic nu poate fi exclus. Moore a spus: „Este extrem de îngrijorător. I-ar determina pe hackeri să-şi dea seama de daunele potențiale pe care le pot provoca”.
Profesorul Jill Slay, profesor de securitate cibernetică la Universitatea din Australia de Sud, a spus că în acest moment este prea devreme pentru a trage concluzii, dar că un atac cibernetic nu este imposibil, deși întreruperea s-ar putea datora unei erori de configurare.
Până la urmă, preşedintele lui CrowdStrike a asigurat că problema a fost rezolvată și că impactul ei a fost limitat la Microsoft, fără efecte asupra Mac și Linux, și că totul se datorează unui defect al unei actualizări Windows, nu o încălcare de securitate sau un atac cibernetic.