Sf. Tereza din Avila s-a nascut la Avila, langa Madrid, in anul 1515, probabil intr-o familie de evrei convertiti. Ea a fugit de acasa pentru a intra intr-o manastire de calugarite. Acolo, bolnava fiind, isi pierdea constiinta de zi cu zi si intra intr-o stare mistica.
Fiindca acest lucru se repeta, Tereza s-a folosit de manualele misticilor medievali si de textele lui Ramon Lull pentru a invata cum sa abordeze experienta mistica prin care trecea.
Extazul mistic al Terezei, survenit la intalnirea cu un serafim, a fost imortalizat de Bernini, marele artist initiat al Contrareformei. „Nu era inalt, ci scund si minunat de frumos. In mainile lui se afla o sulita lunga, de aur, si in varful ei parea a arde un mic foc (…) si a infipt-o de mai multe ori in inima mea. A scos spada, lasandu-ma inflacarata de dragostea miraculoasa a lui Dumnezeu”. Din text se degaja impresia explicita a unui extaz erotic, impresie ce invita la o comparatie cu practicile erotice magice ale societatilor mistice din perioada respectiva. Aceste practici constituie unele dintre cele mai strict pazite secrete ale traditiei ezoterice.
Jurnalul spiritual al Terezei aminteste si de o ascensiune a spiritului ce face trimitere la relatarile cabaliste privind arborele sefirotic. De asemenea, sunt descrise experiente extracorporale si organele de viziune spirituala ale sufletului, chakrele, pe care ea le numeste „ochii sufletului”. Dar cu toate ca scrierile ei ar putea avea la baza cunoasterea Cabalei, frapanta este relatarea unei experiente personale nemijlocite si o intelegere a modului de functionare a lumii spiritelor rar intalnita in afara Indiei. Nu exista in scrierile ei niciun element neautentic sau vreun artificiu literar.
Starile spirituale extreme ale Sfintei Tereza induceau uneori fenomene supranaturale, printre care si frecvente levitatii. Acestea au fost observate de numerosi martori, calugaritele depunand eforturi pentru a o impiedica sa se ridice.
Ar fi o greseala sa presupunem ca experienta levitatiei este in mod necesar una binecuvantata. Tereza spunea ca este „suspendata intre cer si pamant, fara a primi alinare nici de la unul, nici de la celalalt”. Exista aici un anumit sentiment de singuratate, de ariditate spirituala.