Pentru greci, noaptea (Nyx) era fiica Haosului si mama Cerului (Uranos) si a Gliei (Gaia). Ea a dat de asemenea nastere somnului si mortii, viselor si spaimelor, duiosiei si inselaciunii. Adeseori noptile erau prelungite dupa bunul plac al zeilor, care opreau soarele si luna, pentru a-si putea infaptui mai lesne ispravile. Noaptea strabate cerul, invaluita intr-o mantie inchisa la culoare, intr-un car tras de patru cai negri si insotita de alaiul fiicelor sale, Furiile, Parcele. Acestei divinitati htoniene i se aduce jertfa o miala neagra. Aceeasi glifa, la populatiile maya, semnifica noaptea, interiorul pamintului si moartea.
Noaptea la irlandezi
In conceptia celtica despre timp, noaptea este inceputul zilei, dupa cum iarna este inceputul anului. Durata legala a unei nopti si a unei zile corespunde in Irlanda la douazeci si patru de ore si, in plan simbolic, eternitatii. Numele galic al saptamanii este etimologic opt nopti (wyfhnes). Perioada de trei nopti de Samain din calendarul irlandez se regaseste intocmai in calendarul galic de la Coligny. Potrivit lui Cezar (De bello Gallico), galii socoteau timpul dupa numarul noptilor.
Ce simbolizeaza noaptea
Noaptea simbolizeaza timpul gestatiei, al germinarii, al conspiratiilor care vor izbucni la lumina zilei ca manifestari ale vietii. Noaptea este incarcata cu toate virtualitatile existentei. A patrunde in noapte inseamna insa a reveni la nedeterminarea in care se amesteca monstri si cosmaruri, ideile negre. Ea este imaginea inconstientului si, in timpul somnului de noapte, inconstientul se elibereaza. Asemeni oricarui simbol, noaptea prezinta un dublu aspect, de intuneric in care fermenteaza devenirea si de pregatire a zilei, cand va tasni lumina vietii.
In teologia mistica, noaptea simbolizeaza disparitia oricarei cunoasteri distincte, analitice, exprimabile, mai mult chiar, lipsa oricarei evidente si a oricarui suport psihologic. Dimpreuna cu alti termeni, ca de pilda acela de obscuritate, cuvantul noapte se potriveste cu purificarea intelectului, in vreme ce vid si saracire privesc purificarea memoriei, ariditate si uscaciune, purificarea dorintelor si afectelor, ba chiar si pe aceea a aspiratiilor celor mai elevate.

Novalis, in Imnuri catre noapte, canta Noaptea, simbolizata de somn si vis, ca pe un triumf asupra timpului:
„Mai ceresti decat stelele/Ni se par ochii fara margini/Pe care noaptea i-a deschis in noi./Ei vad mai departe/Decat nenumaratele palide ostiri de astri./Fara sa aiba nevoie de lumina/Ei strapung adancurile unui suflet care iubeste,/Strapung tot ceea ce cu nespusa voluptate/Umple un inalt vazduh/.”