Pentru antropologii si specialistii in folclor, existenta extrem de raspandita a credintei in zane, de-a lungul secolelor, figureaza printre aspectele cele mai derutante ale culturii populare de pe mapamond. Fara a crede in realitatea fizica a zanelor, asa cum ne sunt descrise in cartile pentru copii, pregnanta universala a acestui mit reprezinta un obiect de studiu pasionant. Multi cercetatori impartasesc opinia ca prezenta acestor fapturi in culturi atat de indepartate si de diferite dovedeste, totusi, ca existenta lor se bazeaza pe o realitate, indiferent daca ea se afla in trecut sau in prezent.
O teorie extrem de seducatoare afirma, de pilda, ca zanele fac parte din primele popoare locuitoare ale pamantului, inainte ca venirea oamenilor pe locurile lor de obarsie sa le faca sa emigreze in tinuturi ascunse, din munti si paduri. Alta teorie afirma ca zanele sunt niste vestigii ale unor credinte pagane in zei si in spirite cutreieratoare, care intervin cateodata in viata omului. In 1961, Robert Kirk, un pastor presbiterian englez, a avansat opinia ca zanele ar fi niste „intermediari intre oameni si ingeri”. Ele locuiesc intr-un taram invizibil, ascuns intre cer si pamant, se lasa vazute numai cand vor si pot interveni in viata noastra. Zanele bune se transforma in ingeri, iar zanele rele ii ajuta pe vrajitori sa-si implineasca lucrarea lor necurata.
Cunoscut mai ales prin cartile sale dedicate ingerilor, scriitorul francez Haziel este autorul unei lucrari recente despre zane, reginele naturii, si mesagerii lor (piticii, spiridusii, gnomii, silfidele, ondinele etc.), „Intalnire cu natura vie – Zanele”. El vorbeste mai ales despre cele 12 zane principale, care au fiecare cate o putere specifica: Melusina (ploaia), Paradis (imbratisarea), Viviane (diamantul), Melior (vantul lin), Morgana (caldura), Urgania (cuartul), Holda (vantul puternic), Esterella (raul), Glasting (muntii), Mab (stanca), Aril (vantul de primavara) si Selkia (marea). Numai prenume fascinante care au fermecat atatia artisti…