Tristan da Cunha este un grup de insule izolate în Atlanticul de Sud, situate la 3658 km de Antarctica, 2816 km de Africa de Sud și 3240 km de America de Sud. Teritoriul este format din insula principală Tristan da Cunha cu o suprafață de 98 km² și din insule nelocuite, făcând parte din „Teritoriile britanice de peste mări”. Tristan da Cunha e considerată a fi cea mai izolată insulă de pe glob.
Istoria scurtă a acestei insule minuscule se poate scrie în câteva cuvinte. Insulele nelocuite au fost observate pentru prima dată în 1506 de exploratorul portughez Tristão da Cunha, deși mările agitate au împiedicat debarcarea. Prima debarcare pe insule a fost făcută la 7 februarie 1643 de către echipajul navei olandeze Heemstede, comandată de Claes Gerritsz Bierenbroodspot.
Când Napoleon a fost făcut prizonier pe insula Sf. Elena, s-a fixat o gardă la Tristan da Cunha, stâncă pierdută în ocean, dar relativ aproape de Sf. Elena. După moartea împăratului (1821), unii dintre soldații gărzii iau rămas să locuiască pe această stâncă. Li s-au adus soții, iar în 1835 pe insulă erau stabilite 9 familii. Mai târziu, populația ajunsese la 80 de persoane, cuprinzând și un număr de naufragiați, iar în 1881, numărul lor se ridică la 107.
Dar, între timp guvernul analiza posibilitatea evacuării populației, care fusese invadată de șoarecii ce deveniseră adevărații stăpâni ai acestei insule. Trei ani mai târziu, populația scăzuse sub 100, cuprinzând în majoritate văduve și orfani: aproape toți bărbații adulți se înnecaseră în naufragiul unei bărci de pescuit.
În 1901, reverendul Barrow se exilă pentru 3 ani pe această stâncă, ca să-și achite datoria de recunoștința făcută de mama sa, care a fost salvată odinioară de pescarii acestei insule. În Însemnările sale, Barron povestește vizitele aproape săptămânale ale corăbierilor care mențineau populația in contact cu lumea și care făceau diferite schimburi de produse. Dispariția acestor corăbii cu pânze a avut ca urmare izolarea completă a locuitorilor din Tristan da Cunha, ceea ce i-a determinat, încetul cu încetul, să nu mai trăiască decât mulțumită diferitelor ajutoare trimise din patria-mamă. În timpul primului război mondial și în cei 4 ani următori, ei au fost lăsați în voia soartei.
În 1961, o importantă erupție vulcanică a necesitat evacuarea insulei, locuitorii acesteia fiind relocați într-un cartier din Southampton (Anglia). O mare parte din aceștia s-au întors în 1963 deoarece localitatea de pe insulă – Edinburgh of the Seven Seas – nu a suferit daune majore.
Interesant e faptul că insula Tristan da Cunha apare în volumul al doilea al romanului de aventuri „Copiii căpitanului Grant” de Jules Verne.