Ceauşescu n-avea nicio jenă să se întâlnească cu preşedinţi de corporaţii americane (capitaliste). Iată, de exemplu, întrevederea sa din 1974 cu şeful Pepsi…

Ni s-a tot spus că atât capitalismul cât şi comunismul erau două doctrine incompatibile, total antagoniste, între cele două neputându-se stabili niciun compromis. Nimic mai fals. Chiar şi în timpul apogeului comunismului, în România s-a colaborat foarte strâns cu simboluri ale capitalismului. De exemplu, Pepsi a reprezentat multă vreme (alături de rivalul Coca-Cola) simbolul Americii „capitaliste şi imperialiste”. S-a ajuns până la punctul în care în România s-a cumpărat o licenţă „Pepsi Cola”, la fabrica din Ovidiu (judeţul Constanţa) ajungându-se a se îmbutelia chiar şi 200.000 de sticle de Pepsi – Cola pe zi, începând cu anul 1967. Românii, pe timpul lui Ceauşescu, erau mari consumatori de „Pepsi capitalist”, ajungându-se la peste 50 de milioane de sticle consumate anual.
În 1974, preşedintele Pepsi-Cola, Donald M.Kendall, vine în România unde se întâlneşte cu preşedintele Ceauşescu. Citez din ştirea din ziarul „Scânteia tineretului” din 06-06-1974:
Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, preşedintele Republicii Socialiste România, a primit, la 5 iunie, pe Donald M. Kendall, preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei Pepsi din SUA, şi pe Herbert Ley, vicepreşedinte pentru Europa al companiei. La primire au participat Angelo Miculescu, ministrul agriculturii, industriei alimentare şi apelor, şi Ion Ceauşescu, adjunct al ministrului. Cu acest prilej a avut loc o convorbire în cadrul căreia au fost discutate aspecte privind dezvoltarea în continuare a cooperării dintre întreprinderile de specialitate din ţara noastră şi compania americană. Evocându-se însemnătatea schimburilor de vizite şi convorbirile dintre preşedinţii Nicolae Ceauşescu şi Richard Nixon au fost relevate rezultatele pozitive înregistrate pe calea dezvoltării relaţiilor bilaterale dintre România şi SUA, a aprofundării colaborării lor în vederea consolidării cursului spre destinderi în viaţa internaţională, întrevederea s-a desfăşurat într-o atmosferă cordială.
Donald Mcintosh Kendall (1921 – 2020) a fost un om de afaceri și consilier politic american. A fost preşedinte executiv al Pepsi Cola şi PepsiCo din 1971 până în 1986. Kendall îl cunoștea bine pe preşedintele american Richard Nixon. În timpul administrației Nixon, Pepsi-Cola a fost întotdeauna o băutură proeminentă la evenimentele de la Casa Albă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate