Cel mai bun tratament naturist daca aveti probleme cu vederea: consumul de afine!

O mare parte dintre noi avem probleme cu vederea, pe care trebuie sa le corectam. De vina sunt unele medicamente, ca de exemple aspirina. „New England Journal of Medicine” a relatat despre surprinzatoarea corelare dintre consumul mare de aspirina si degenerarea retinei (aspirina patrunde in vasele de sange ale retinei si poate duce in final la orbire). Iar remediul nu consta doar in purtarea de ochelari si diferite tratamente costisitoare, ci folosirea unor produse naturale, cum sunt afinele.
De sute de ani, fructul de afin, arbust care creste salbatic in Europa de Nord si Asia, a fost folosit pentru dulceata. Dar abia in cel de-al doilea razboi mondial i s-au descoperit calitatile medicinale. Pilotii de la British Royal Air Force au descoperit ca atunci cand mancau afine inainte sa plece in misiune li se imbunatateau vederea nocturna si acuitatea vizuala. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, medicii si cercetatorii din toata lumea au demonstrat eficienta afinelor in tratarea diverselor probleme vizuale. Au fost publicate peste cincizeci de studii stiintifice care au confirmat valoarea afinei.
Oricine sufera de ochi incordati, iritati, incetosati sau obositi poate beneficia de efectele vindecatoare ale afinei. In Europa, antocianozidele de afin sunt ingredientul principal in multe medicamente fara reteta pentru afectiuni ale ochilor. Substanta aceasta a fost de mult timp acceptata ca remediu pentru mentinerea ochilor sanatosi si a vederii bune. Extractul ajuta la calmarea ochilor obositi, care sunt o problema pentru cei care citesc mult, lucreaza timp indelungat la computer, conduc pe distante lungi noaptea sau au dificultati in adaptarea la lumina sau intuneric.
Exista aplicatii infinite pentru extractul de afina. Teoria moderna asupra vederii este ca acuitatea vederii si capacitatea ochilor de adaptare la lumina scazuta sunt direct legate de cantitatea de rodopsina (purpur retinian) din retina. Rezerva de rodopsina scade atunci cand va incordati ochii sau cand ochii dumneavoastra trebuie sa se adapteze la lumina. Pe masura ce inaintati in varsta, rezerva de rodopsina descreste de asemenea constant, ceea ce duce la slabirea vederii. S-a descoperit ca ingredientul activ din afina, antocianozida, stimuleaza producerea de rodopsina in ochi.
Conform unui raport publicat in Buletinul Societatii de Oftalmologie din Egipt, in doar zece zile antocianozida imbunatateste acuitatea vizuala si vederea nocturna slaba la toti pacientii miopi studiati. Si asta pentru ca extractul de afina poate opri aparitia miopiei si chiar sa reduca miopia mai grava. Alte experimente stiintifice au evidentiat rezultate similare. O echipa de cercetatori francezi a descoperit ca, la oameni, extractul de afina imbunatateste acuitatea vizuala si vederea in cazul expunerii prelungite la lumina. Experimentul a conchis de asemenea ca subiectii au dovedit si imbunatatirea vederii la lumina slaba. In plus, afina calmeaza ochii obositi.
Pe cale orala, afina este complet netoxica. Mai multe alte teste stiintifice confirmat ca antocianozidele amelioreaza bolile de ochi fara efecte secundare, si ca efectul tratamentului se diminueaza treptat in timp. Pentru substantele medicinale, acestea sunt considerate calitati favorabile. Pe langa motivele evidente, aceasta elimina necesitatea efectuarii de experimente extensive si costisitoare asupra efectelor pe termen lung ale substantei asupra organismului.

Datorita efectului lor asupra permeabilitatii vaselor de sange, afinele s-au dovedit de asemenea eficiente in tratarea altor probleme circulatorii. Afectiuni ca ulcerul sau hipertensiunea s-au ameliorat de asemenea in urma tratamentului cu afine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate