Cand l-au descoperit pe inaltele platouri din Podisul Tibetului, savantii nu stiau cum sa clasifice acest organism, venit parca de pe alta planeta. Localnicii spuneau despre el ca iarna este animal, pentru ca vara sa se transforme in iarba, dar si faptul ca vindeca toate bolile. Au trebuit ani de studii de laborator pana sa se determine faptul ca este vorba de o ciuperca, pe cat de ciudata, pe atat de evoluata, ca adaptari pentru supravietuire. Ciuperca tibetana, cum mai este ea numita, are capacitatea unica de a trai pe insecte si de a deveni, practic, una cu ele, vietuind in simbioza cu organismele care o gazduiesc, de unde si credinta populara ca aceasta „fiinta” s-ar putea transforma din iarba in animal si invers.
Se dezvolta doar la altitudini foarte mari, nefiind niciodata intalnita la sub 4000 de metri, si numai in golurile alpine, deasupra limitei la care creste vegetatia forestiera. Savantii europeni care au intalnit-o prima oara in Tibet i-au dat denumirea stiintifica de Cordyceps, ceea ce s-ar traduce prin batul insufletit sau iarba vie. In Asia (Tibet, Nepal, Bhutan, zona muntoasa a Indiei) au fost descoperite pana in prezent aproximativ 300 de specii de ciuperci din genul Cordyceps, care mai toate traiesc pe insecte si foarte rar pe plante, insa versiunea tibetana are – se pare – calitatile cele mai puternice. Intr-o scriere chinezeasca antica, din timpul dinastiei Tang, ciuperca tibetana este pentru prima oara descrisa drept un amplificator al energiei Yang (masculine), dar si un puternic stimulent al meridianelor rinichilor si al plamanilor. Era adusa cu mari sacrificii de la poalele muntilor Himalaya si era remediul administrat aristocratilor, pentru a le prelungi viata si pentru a-i vindeca de bolile grave. Stiinta moderna a inceput sa cunoasca abia in ultimele decenii virtutile terapeutice ale acestei ciuperci. Iar principalul merit pentru aceste descoperiri il au zecile de echipe de oameni de stiinta chinezi care au studiat in spitale si laboratoare, ani intregi, pentru a descifra misterele ciupercii aduse din Tibet.
Cordyceps este o ciuperca cu o actiune terapeutica extrem de eficienta. Nu exista un singur principiu activ care sa explice actiunile ei antitumorale, imunostimulatoare si imunomodulatoare si, ca atare, obtinerea medicamentelor de semisinteza din ciuperca tibetana nu este de dorit, extractul integral fiind mult mai eficient. Substantele vindecatoare actioneaza prin cumul, efectele lor terapeutice aparand ceva mai lent, dar apoi mentinandu-se si dupa incetarea tratamentului.
In biologie s-a constatat un fapt extrem de interesant: plantele parazite sunt mari specialiste in a secreta substante menite sa distruga tumorile maligne, care in ultima instanta sunt tot un fel de… paraziti, extrem de periculosi. Vascul sau Tortelul, de pilda, doua plante parazite extrem de raspandite la noi, sunt printre cele mai puternice antitumorale din flora europeana. Ei bine, ciuperca tibetana, specialista in parazitarea animalelor, se pare ca stie mai bine ca oricine cum sa lupte eficient cu o tumora invadatoare. Iata cateva dintre formele de cancer in care eficienta ciupercii tibetane a fost demonstrata:* Cancerul de colon si de rect – o cercetare a savantilor chinezi facuta in 2007 arata faptul ca doua principii active, cordicepina si acidul cordicepic, inhiba cresterea tumorilor la colon. In combinatie cu sofranul de India, eficienta acestor principii active sporeste, avand si un efect de blocare a vascularizarii tumorilor de la nivelul intestinului.* Cancerul la san – un studiu japonez facut in anul 2008 a demonstrat ca administrarea extractului de Cordyceps stimuleaza sistemul imunitar sa lupte impotriva tumorilor mamare, facandu-le sa intre in remisie.* Cancer la plamani – doua studii, datand din 1999 si din 2007, demonstreaza ca substantele active din ciuperca tibetana declanseaza asa-numita apoptoza, adica moartea programata a celulelor maligne localizate la plamani.* Cancerul de piele – un experiment facut pe animale cu melanom malign (cea mai agresiva forma de cancer de piele) a demonstrat o dubla actiune a ciupercii tibetane: 1. Inhiba dezvoltarea melanomului 2. Impiedica metastazarea sa in organism. In combinatie cu sofranul de India, efectul sau este si mai puternic, curcuminozidele din acesta impiedicand recidiva melanomului dupa ce el a intrat in remisie.* Cancerul de prostata – extinderea sa este stopata in multe cazuri, dupa un tratament de 24 de saptamani cu extract de ciuperca tibetana.* Alte forme de cancer in care s-a demonstrat efectul pozitiv al ciupercii tibetane sunt: cancerul hepatic, cancerul de col uterin, limfomul malign, cancerul bucal, cancerul gastric, leucemia etc.Ciuperca tibetana poate fi folosita si inainte de aparitia bolii. Pentru preventie, se administreaza cate 600 de miligrame de extract de Cordyceps zilnic, in cure de 3 luni, urmate de alte 3-6 luni de pauza. Pentru tratarea cancerului deja instalat, se administreaza cate 1200 de miligrame de extract de ciuperca tibetana, in cure de 6 luni, urmate de 1-2 luni de pauza, dupa care administrarea se reia.