Este greu de imaginat să trăiești timp de mii de ani, dar totuși există copaci în viață astăzi care existau şi când egiptenii au construit celebrele piramide sau când constructorii de la Stonehenge au pus primele pietre.
Actualul deținător al recordului pentru „cel mai bătrân copac din lume” este un pin din California, cunoscut sub numele de Matusalem, care are 4.853 de ani. Totuși, cercetătorii cred că au găsit un alt candidat care ar putea fi și mai în vârstă. Arborele milenar, un Gran Abuelo găsit în Anzii chilieni, ar putea avea o vechime de până la 5.400 de ani.
Totuși, așa cum stau lucrurile, vârsta sa exactă rămâne o chestiune controversată, deoarece încă nu a fost confirmată definitiv, iar datele de bază nu au fost revizuite de către specialişti. Însă, acest copac gigantic străvechi trebuie protejat, pentru că are mii de ani, chiar dacă nu depășește recordul mondial.
Potrivit specialistului în climă și ecologie Jonathan Barichivich, în prezent el suferă de efectele schimbărilor climatice, precum şi de prezenţa un număr destul de excesiv de vizitatori care doresc să-l vadă.
Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): livescience.com