Îşi poate cineva astăzi imagina Parisul fără să-i apară emblema lui, Turnul Eiffel, fără care arhitectura capitalei franceze n-ar mai fi a Parisului? Iată însă ce scria într-un document – protest de prin deceniul al 9-lea al secolului al XIX-lea:
”Protest al artiştilor. Noi, scriitorii, pictorii, sculptorii, arhitecţii, amatori pasionaţi ai frumuseţii până acum intacte a Parisului, protestăm prin aceasta din toate puterile noastre, cu toată indignarea noastră, în numele gustului francez, în numele artei şi al istoriei franceze ameninţate, împotriva ridicării în mijlocul inimii capitalei noastre a inutilului şi monstruosului Turn Eiffel, pe care ironia publică, adesea condusă de bun simţ şi de spirit de dreptate, l-a şi botezat ”Turnul Babel”…
Este de ajuns să vă închipuiţi un turn ameţitor de ridicol, dominând Parisul ca un coş de uzină, negru şi uriaş, strivind cu masa lui barbară Notre Dame, Sainte Chapelle, Turnul Saint Jacques, Luvrul, Domul Invalizilor, Arcul de Triumf, toate monumentele noastre umilite… Vom vedea întinzându-se peste întreg oraşul umbra odioasei coloane de fier…”
Astăzi se pare că nu mai este chiar aşa: nu numai Franţa, dar întreg Pământul adoră ”odioasa coloană de fier”.