Celebrul astrofizician Fred Hoyle ne oferă o idee incredibilă despre călătoria în timp! Nimeni nu s-a gândit vreodată la aşa ceva…

Fred Hoyle (1915 – 2001) a fost un astronom şi astrofizician englez, cunoscut pentru contribuțiile din domeniul studiului nucleosiontezei stelare și pentru concepțiile privind modelul Big Bang pe care l-a contrazis.
În lucrarea sa din 1966, „October the First is Too Late” („Pe 1 octombrie e prea târziu”), Hoyle propune o idee interesantă despre călătoria în timp: timpul curge cu viteze diferite în diferite zone ale spațiului, călătoria în timp devenind posibilă prin deplasare laterală, nu temporală. El susține totul cu ajutorul unei teorii destul de complexe, pe care, ne spune în lucrare, o dorește tratată de cititor cu toată seriozitatea.
În esență, el vine cu ideea că toate timpurile există simultan în Cosmos, ca un sistem de rafturi, plin de deschizături, ca la recepția unui hotel. Așa cum te duci la recepționer și cauți ceva la numărul 1, tot așa altcineva va putea căuta la 14, totul fiind ordonat de o forță externă (conștiința recepționerului). Hoyle spune că noi suntem conștienți doar de propria noastră nișă. Este posibil, susține el, ca cineva care are acces, de exemplu, la nișa 14, să aibă acces la toate nișele de la 1 la 14, având deci acces la viitorul nostru.
Aşadar, ceea ce ne impune această percepție unidimensională a timpului ar fi mintea noastră, care nu simte decât prezentul sau, altfel spus, numai nișa respectivă. Dar la un nivel mai apropiat de fundament toate nișele există simultan și sunt teoretic accesibile, cu condiția ca noi să putem să ne sustragem cumva realității noastre, să ne depărtăm de ea pentru a vedea în ansamblu nișele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate