Unul dintre cele mai cunoscute cazuri de „răpire extraterestră” a fost cel al lui Antonio Villas Boas, un student care avea 23 de ani în 1957. Cazul a fost prezentat în detaliu în cartea „Caso Antônio Villas Boas” (2015). Totul s-a întâmplat într-o familie de fermieri din apropierea orașului Sao Francisco de Sales (statul Minas Gerais, Brazilia). În 15 octombrie 1957 la ora 1:00 după miezul nopții, Antonio ara cu tractorul, care în acel sezon era folosit zi și noapte. Un obiect roșu, în formă de ou, s-a oprit la vreo 50 de metri deasupra capului său, înecând totul într-o lumină ca ziua, ca apoi să aterizeze alături, pe trei picioare. Antonio a încearcat s-o șteargă folosindu-se de tractor, dar după câțiva metri motorul s-a oprit. Trei omuleți îl înconjoară, îl imobilizează și îl urcă în „ou”. Se pomenește într-o cameră iluminată orbitor.
Aici sunt în total 5 indivizi, cam de 1,50 metri fiecare, îmbrăcaţi în salopete mulate corp și cu căști, ochii fiind vizibili. Indivizii se înțelegeau între ei printr-un soi de lătrături și mârâituri; ei îl dezbracă și îl ung cu un lichid vâscos, incolor, care se usucă rapid. I se iau prize de sânge din bărbie. Este lăsat singur circa 30 de minute. La un moment dat în incintă se strecoară un fum atât de grețos încât îl face să vomite într-un colț. Ulterior se va specula că a fost un drog afrodiziac.
După un alt răstimp, în ușă apare o femeie. Complet goală, înaltă de numai 1,35 metri, dar altminteri bine proporționate; avea o față triunghiulară ușor pistruiată, buze subțiri, ochi albaștri migdalați. Ea îi dă de înțeles lui Antonio, prin gesturi, ce anume dorește de la el; după o scurtă ezitare, între cei doi se consumă un act intim normal. Antonio îi putea reproșa cel mult grohăiturile ei și faptul că nu știa să sărute; îndată după ce s-au separat, ușa s-a deschis și micuța femeie a fost chemată la ordin de către stăpânii navei. Înainte de a se despărți, ea își arătă cu mâna abdomenul, apoi spre Antonio și în sfârșit spre cer.
Fermierului i se înapoiază veșmintele. Este lăsat un timp să examineze interiorul navei, dar nu are voie să ia cu el niciun obiect. Apoi este invitat să iasă. Era ora 5:30. Stătuse în navă patru ore și un sfert. Aparatul decolează lent, apoi, țâșnind ca o ghiulea, dispare în câteva clipe.
Timp de circa o lună după incident, Antonio a acuzat dureri de cap, iritații ale ochilor, somnolență și apariția unor pete pe corp. Nu a avut totuși curaj sa povestească întâmplarea decât mamei sale. Mult mai târziu s-a decis să-i scrie lui Joao Martins, care publicase articole despre OZN-uri. Acesta, împreună cu Dr.Olavo Fontes de la școala Națională de Medicină din Rio de Janeiro, reușesc la 22 februarie 1958 să-l interogheze pe Antonio. Oricât s-au străduit n-au reușit nicicum să-l abată pe tânăr din fugașul povestirii sale, nici să-l prindă cu vreo inadvertență ori cu vreo ezitare.
În acest caz nu a fost aplicată metoda regresiei hipnotice. Dr. Fontes aprecia că simptomele lui Antonio erau cele ale bolii de iradiere. El adăugă faptul că existau și alte evidențe medicale dovedind că cele povestite de Antonio sunt adevărate. Examenele clinice și testele psihiatrice l-au găsit normal și cu o inteligență peste medie.
Peste 20 de ani mai târziu, în 1978, Antonio Villas Boas, acum un jurist respectabil, care trăia în apropiere de orașul Brasilia, familist cu 4 copii, a acceptat să participe la o emisiune televizată confirmând istoria de mai sus și adăugând unele amănunte. Înainte de moartea sa, el a declarat că în anii ’60 a fost invitat de forțe de securitate din SUA pentru a identifica resturile unui OZN prăbușit. El a refuzat însă să detalieze acest subiect chiar și în fața membrilor de familie.