Învăluită într-o atmosferă groasă de acid sulfuric și arsă de temperaturi de peste 400°C, suprafața lui Venus este foarte ostilă vieții. Multă vreme, planeta însăși a fost considerată moartă. Cu toate acestea, de-a lungul anilor, s-au acumulat din ce în ce mai multe dovezi ale posibilului ei vulcanism. Cercetătorii au observat acum dovezi directe ale unei erupții vulcanice. Aşadar, din punct de vedere geologic, Venus este încă în viață.
Primele semne au apărut încă din 2010. La acea vreme, cercetătorii de la misiunea Venus Express a Agenției Spațiale Europene (ESA) au detectat trei regiuni anormal de calde. Iniţial s-a crezut a fi vorba de fluxuri de lavă vechi de câteva milioane de ani, care nu se răciseră complet. Câțiva ani mai târziu, aceeași navă spaţială a identificat mai multe vârfuri atmosferice de dioxid de sulf, un gaz care ar fi putut fi eliberat de vulcanii de suprafață.
La rândul său, sonda spaţială Magellan, lansată în 1989, a fost echipată cu un radar pentru a cartografia în detaliu suprafața lui Venus, permițând oamenilor de știință să studieze geologia, topografia și alte caracteristici ale acesteia. Intrând pe orbită lui Venus în august 1990, a urmat o misiune de 4 ani, în timpul căreia a efectuat numeroase sondări planetare.
În 2021, o altă analiză a datelor Magellan a identificat mai multe bucăți de crustă vizibil deformate în trecutul recent. Mai recent, intrigat de aceste date, omul de știință Robert Herrick de la Universitatea Fairbanks din Alaska, a decis să reanalizeze înregistrările lui Magellan pentru a izola semnele clare de vulcanism. Detaliile studiului au fost publicate în revista „Science”.
Treaba nu a fost una ușoară. Cu o rezoluție de câteva sute de metri, imaginile lui Magellan sunt într-adevăr relativ grosiere, sensibile doar la cele mai mari schimbări din peisaj. În plus, în timpul misiunii sale, nava spațială a revăzut aceleași locuri doar de maximum trei ori, iar în a doua campanie, radarul său a fost rotit cu 180°, obligând astfel cercetătorul să compare caracteristicile solului sub unghiuri opuse.
Pentru a-și maximiza șansele, cercetătorul a vizat câțiva candidați evidenti, inclusiv Maat Mons, un vulcan mai înalt decât Muntele Everest. Sonda Magellan descoperise deja că forța gravitațională de deasupra vulcanului era surprinzător de slabă, semn că o cantitate fierbinte de rocă mai puțin densă din manta ar fi putut să-l alimenteze.
După sute de ore de comparații, cercetătorul a observat în sfârșit ceea ce părea a fi o calderă modificată. Imaginile luate la o distanță de opt luni au arătat într-adevăr că gura circulară (caldera) a vulcanului s-a extins dramatic, probabil din cauza unei erupţii bruşte. Pe Pământ, astfel de extinderi apar atunci când magma este eliberată.
Pentru a-și confirma descoperirile, cercetătorul a apelat la Scott Hensley, specialist în radare la Laboratorul de propulsie cu reacție (JPL) al NASA. Acesta din urmă a modelat cum ar fi trebuit să arate o calderă neschimbată în timpul celei de-a doua treceri a lui Magellan. Rezultat: structura ar fi fost diferită de cea observată.
A fi martor la aceste fenomene în timpul scurtei perioade de observare sugerează fie că Magellan a fost foarte norocos, fie că, la fel ca Pământul, Venus are încă vulcani activi. Pentru cercetători, aceste schimbări în calderă sunt dovezi fără echivoc ale activității vulcanice venusiene. Prin urmare, putem exclude ipoteza unei planete moarte.
Această nouă descoperire face din Venus al treilea corp planetar din sistemul solar cu vulcani de magmă activi, în afară de Pământ și Io, satelitul lui Jupiter.
A nu se uita că trei noi misiuni spaţiale vor fi lansate spre Venus în următorul deceniu: misiunea europeană EnVision și misiunile americane DaVinci și Veritas. Ele vor fi echipate cu radare mult mai performante decât cele de pe Magellan. Prin urmare, aceste misiuni spaţiale ar putea face confirma prezenţa vulcanilor pe Venus.
Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): science.org