La sfârşitul anilor 90, o echipă de arheologi condusă de Ronny Reich, de la Departamentul antichităţilor israeliene, a descoperit că subteranele cetăţii lui David, aflată la sud de incinta actuală a oraşului Ierusalim, conţinea un sofisticat sistem de aducţiune a apei. Vestigiile au fost datate cu ajutorul ceramicii; cercetătorii estimează că acestea au fost construite în anul 1800 î.Hr., adică cu 8 secole înainte de cucerirea cetăţii de către evrei.
În Biblie se spune că atunci când regele David a cucerit Ierusalimul, în jurul anului 1000 î.Hr., acesta era un târg fără importanţă şi că pe ruinele lui regele David a construit oraşul ale cărui vestigii au ajuns până la noi. Săpăturile arheologice au arătat însă că Ierusalimul a fost ocupat la sfârşitul epocii pietrei şi începutul epocii bronzului (între 3500 şi 2500 î.Hr.); el a fost fortificat în epoca bronzului mijlociu (între 1800 şi 1700 î.Hr.).
Înainte de venirea evreilor, oraşul, ca şi Palestina de altfel, era locuit de canaaneeni. Se pare că la începutul epocii fierului, între 1300 şi 1000 î.Hr., poate din cauza războaielor sau epidemiilor, nu a mai fost construit niciun zid în Ierusalim, iar construcţiile existente au fost aproape abandonate.
Arheologii israelieni au fost uimiţi de extraordinara complexitate a sistemului de canalizare, în ciuda decăderii care a precedat sosirea trupelor regelui David, sistemul de aducţiune a apei putea încă să fie folosit, iar nou-veniţii s-au mulţumit să îl repună în funcţiune. El a continuat să funcţioneze în tot timpul epocii fierului – perioadă în care evreii au dominat Palestina -, până la distrugerea primului templu de către armatele regelui Nabucodonosor al ll-lea (587 î.Hr.). După aceea, a fost abandonat și, cu timpul, canalele au fost astupate.
Până la descoperirea lor, arheologii cunoşteau doar canalul săpat din porunca regelui Iudeii, Ezechia, în secolul al Vlll-lea î.Hr., canal descoperit în 1885 în zona veche a oraşului.