Ceva incredibil se află în Orologiul Astronomic de la catedrala din Lund (Suedia)!

Imagine: wikimedia.org (Commons Creative – free)
Catedrala din Lund (Suedia) este cea mai mare catedrală romanică din Scandinavia. Inițial catedrală romano-catolică, edificiul, în prezent, aparţine Bisericii Suediei (Biserica Evanghelică-Luterană). Cu 700.000 de vizitatori în 2008, este principala atracție turistică a orașului Lund.
Zeci şi sute de turişti se adună zilnic în pitoreasca și străvechea catedrală de la Lund, spre a privi splendidul spectacol pe care-l oferă faimosul orologiu (Orologiul Astronomic), care-a fost făcut în Evul Mediu, dar continuă să stârnească uimirea şi în zilele noastre.
Când bate orele fixe, doi cavaleri, în armuri strălucitoare, ies din orologiu și-și încrucișează săbiile de atâtea ori câte ore anunță. Dar, la amiază spectacolul este mai impresionant și mai frumos. După cele 12 încrucișări de sabie ale cavalerilor, doi gorniști, ce stau deoparte și de alta a Sfintei Fecioare în ale cărei brațe se află micul Hristos, duc trompetele la gură și intonează un vechi imn de Crăciun. Apoi, ușa din stânga Sfintei Fecioare se deschide și apare un herald, urmat de trei figuri, Magii, care în Evul Mediu erau simbolul celor trei continente cunoscute pe atunci: Europa, Asia și Africa. Magii se înclină adânc, când ajung înaintea Sfintei Fecioare, dar servitorii care-i însoțesc n-au voie s-o salute, ceea ce arată inferioritatea rangului lor. Odată ce-a trecut de Sf. Fecioară, procesiunea dispare pe o ușă din dreapta, care se închide îndărătul său. Muzica încetează și spectacolul s-a terminat.
Imagine: wikimedia.org (Commons Creative – free)
Dar nu decorațiile și perfecția mecanismului constituie cea mai interesantă caracteristică a acestui unic orologiu. El oferă o serie de indicații astronomice și astrologice. Cadranul orologiului de la Lund reprezintă bolta cerească, firmamentul și, natural, Pământul, în centrul său. Pe orologiu se pot vedea ecuatorul și tropicele, meridianul locului, orizontul și toate celelalte linii astronomice, dar asta nu e totul. Ceasornicul indică ziua solară, lunară și siderală, luna sinodică și siderală, anul sideral, fazele lunare, locurile Soarelui și Lunii în zodiac, răsăritul și apusul Soarelui, al Lunei și stelelor, apusul şi răsăritul – toate acestea de-a lungul a sute de ani. Toate aceste indicii au fost îngrămădite în partea superioară, astronomică, a ceasornicului.
Imagine: wikimedia.org (Commons Creative – free)
Secțiunea de jos a calendarului indică anii, luna calendarului, sărbătorile fixe și mobile, luna nouă, clasificarea anului în ciclul solar și lunar, etc. Daca vreți să știți ziua când începe Postul Mare, când va cade Paştele sau Rusaliile, puteți găsi toate aceste informații, până în anul 2123, pe ceasornicul de la Lund. Pe lângă aceasta, calendarul mai indică aniversările mai importante ale sfinților cinstiți de către catedrala lundeză, în Evul Mediu.
Nu e nicio exagerație în afirmația că niciun orologiu nu se poate compara cu acela de la Lund, care de mai bine de 5 secole este mândria și podoaba catedralei și este socotit ca una dintre cele mai de seamă capodopere.
Imagine: wikimedia.org (Commons Creative – free)
Constructorul acestui miraculos orologiu este necunoscut. În 1923, ceasornicul a fost renovat, așa că va mai funcționa încă 200 de ani, pană în 2123.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate