Presupusa avere secretă a lui Nicolae Ceaușescu, depusă la băncile elvețiene și în alte părți ale lumii, a devenit subiect de presă imediat după Revoluția română din 1989. Iată, de exemplu, ce știre putem citi în cotidianul ”Scânteia poporului” din 24 decembrie 1989:
”Familia dictatorului român Ceauşescu, răsturnat vineri de la putere, ar dispune de 400 de milioane de dolari în aur în bănci din Zürich, în timp ce România deţine oficial în băncile elveţiene numai 70 milioane dolari, afirmă ziarul ”Tribune de Geneve”, citat de agenţiile France Presse şi Efe.Potrivit cotidianului, români aflaţi in exil în Elveţia au întreprins un demers pe lângă deputatul socialist Moritz Lieuenberger, rugându-l să adreseze Băncii Naţionale Elveţiene şi Consiliului Federal (guvernul) cererea ca aceste fonduri să fie blocate. Deputatul socialist a formulat in consecinţă o cerere preliminară de sprijinire a instanţelor juridice, până ce va fi înaintată o cerere a guvernului român”.
La procesul lui Nicolae Ceaușescu din 25 decembrie 1989, generalul Victor Atanasie Stănculescu, înlăturat din Comitetul Central la precedentul Congres, îi chestionează pe soții Ceaușescu cu privire la deturnarea a 400 de milioane de dolari.
– Victor Atanasie Stănculescu: Contul de peste 400 de milioane de dolari din Elveţia?– Elena Ceauşescu: Ce cont?
Peste 2 zile, la 27 decembrie, cotidianul ”New York Times” citează Radio Bucureşti, care informa că Nicolae Ceauşescu ar fi avut 470 de milioane de dolari în Elveţia.
Timp de aproape 20 de ani, conturile lui Ceaușescu au fost căutate de o comisie guvernamentală și de două comisii parlamentare. Prima a fost înființată de guvernul Petre Roman, în 1990, și a fost condusă de Mugur Isărescu. Comisia condusă de Isărescu a conchis că banii nu sunt de găsit. La aceeași concluzie au ajuns și celelalte 2 comisi parlamentare.