Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)
În articolul acesta din februarie 2016 – Ce realizare! China a reuşit să producă o „stea artificială” de trei ori mai fierbinte decât Soarele nostru! – arătam cum chinezii, prin intermediul reactorului de fuziune magnetică „Experimental Advanced Superconducting Tokamak” (EAST), au încălzit, timp de 102 secunde, gazul de hidrogen până la aproximativ 50 de milioane de grade Kelvin (49,999 milioane de grade Celsius), lucru echivalent cu o explozie termonucleară la nivel mediu. Miezul din interiorul Soarelui se presupune că ar avea o temperatură de 15 milioane de grade Celsius.
Însă, la începutul lui 2022, se pare că chinezii au doborât recordul. Reactorul EAST a menținut o temperatură de 70 de milioane de grade Celsius timp de 1.056 de secunde (circa 17 minute), ceea ce înseamnă că în această perioadă de timp s-a depăşit temperatura Soarelui de circa 5 ori. Reușita îi aduce pe oamenii de știință cu un mare pas mai aproape de crearea unei surse de energie aproape nelimitată. Operațiunea recentă pune o bază științifică și experimentală solidă înspre crearea unui reactor de fuziune nucleară funcțional, şi asta pentru că de peste 70 de ani, oamenii de știință încearcă să dezvolte un reactor de fuziune nucleară, procesul prin care stelele generează căldură.
Reactoarele de fuziune necesită temperaturi extrem de ridicate – cu mult mai ridicate decât cele ale Soarelui – deoarece ele sunt nevoite să opereze la presiuni mult mai mici decât cele la care fuziunea apare în mod natural în nucleele stelelor.