Cine a ascuns şi a scos doctrina reîncarnării din creştinism? Şi care a fost motivaţia reală?

De ce în Europa, vreme de multe secole, fenomenul reîncarnării a fost atât de mult ignorat? Motivul este foarte vechi, provenind din mileniul anterior. Împăratul Iustinian I al Bizanţului, instigat de ambiţioasa Teodora, soţia sa (care a fost „deranjată” de unii prelaţi cât şi de ideea reîncarnării), a impus eliminarea acestui concept bine cunoscut până atunci. Sub ameninţarea directă a împăratului bizantin, la sinodul bisericilor creştine din anul 553, de la Constantinopole, episcopii creştini au acceptat scoaterea din dogmele creştine a principiului justiţiei spirituale prin reîncarnare.
Dar, ce spune Iisus Hristos despre reîncarnare, în Noul Testament, în răspunsul dat conducătorului iudeu Nicodim, care era desigur un învăţat al vremii (Ioan 3.3): „Adevărul adevărat îţi spun: de nu se va naşte cineva din nou, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu.”
Această gândire se regăseşte şi în Evanghelia lui Matei, în capitolul 17, versetele 11 şi 12: „Iisus răspunzând, le-a zis: Ilie are să vină întâiul şi are să pregătească toate. Vă spun însă, că iată Ilie a venit, dar nu l-au cunoscut şi au făcut cu el ce au voit.”
În acea vreme, credinţa în reîntrupare la iudei era însă o cunoaştere întru totul normală, căci iată cum a fost redată în capitolul 16 al Evangheliei lui Matei (versetele 13 şi 14), în cadrul dialogului dintre Mântuitor şi ucenicii Săi: „La întrebarea lui Iisus „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului ?”, apostolii I-au răspuns: „Unii, Ioan Botezătorul, alţii Ilie, iar alţii Ieremia sau unul din prooroci.”
Lumea din Europa a început să „redescopere” acest adevăr fundamental abia în ultimele 3 secole, sub influenţa dovezilor care se înmulţeau tot mai mult, obţinute în cadrul „experienţelor spiritiste” efectuate sub controlul unor oameni de ştiinţă ai vremii. O influenţă crescândă – dar resimţită abia în secolul XX – a avut-o şi redescoperirea vechilor texte ale înţelepciunii orientale din zona Asiei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate