Cantități enorme de imagini lunare și planetare sunt disponibile publicului prin intermediul Internetului. O asemenea bază de date disponibilă tinde să genereze noi „descoperiri” în mod regulat de către cei care doresc să găsească baze extraterestre, turnuri, construcții și altele asemănătoare pe Lună. Deși majoritatea acestor „descoperiri” se dovedesc a fi aberații ale camerei foto, erori de compresie/transmisie, artefacte de îmbunătățire a imaginii sau pur și simplu interpretări greșite, unele rămân neexplicabile ştiinţific.
Într-un studiu ştiinţific publicat în septembrie 2016 pe researchgate.net şi intitulat „Image Analysis of Unusual Structures on the Far Side of the Moon in the Crater Paracelsus C”, adică „Analiza imagistică al structurilor neobişnuite din partea întunecată a Lunii, în craterul Paracelsus C”, autorii prezintă o analiză a imaginilor luate pe Lună de sondele Apollo 15 și Lunar Reconnaissance Orbiter, în care apar două caracteristici neobișnuite în craterul Paracelsus C din partea întunecată a Lunii. La prima vedere, aceste structuri par a fi ziduri sau turnuri pe suprafața lunară. Prin combinarea mai multor imagini, autorii  arată o caracteristică mai mare, orientată în direcția nord-est/sud-vest, care prezintă doi pereți de o parte și de alta a unei văi înguste sau „pasaj” care poate duce în subteran. Folosindu-se de calculator, autorii au recreat 3D terenul, care nu este plat, ci pare a fi „excavat” printr-un mecanism necunoscut, natural sau artificial. Această lucrare oferă dovezi care susțin ipoteza că anumite caracteristici ale craterului Paracelsus C din partea întunecată a Lunii pot fi de origine artificială.
Aceste caracteristici se află în colțul de sud-vest al unui crater de 24 km numit Paracelsus C. Paracelsus C este unul dintre numeroasele cratere „satelit” ale lui Paracelsus, un crater de impact din partea întunecată a Lunii. Craterul este situat în bazinul Aitken – unul dintre cele mai mari, mai vechi și mai adânc bazin de pe Lună.
Pentru a efectua o căutare obiectivă a trăsăturilor artificiale pe Lună și de pe suprafețele planetare trebuie stabilite criterii obiective de detecție. O abordare indirectă este de a dezvolta un model a ceea ce este natural și de a detecta abaterile de la model folosind detectarea anomaliilor. În lucrarea mai sus amintită, mai multe tehnici de detectare a anomaliilor au fost utilizate, ca modelele fractale (Stein, 1987), cele discutate de Arkhipov (1998), statistici comparative (Carlotto, 2007) și metoda inspirată biologic (Carlotto, 2010).
Interesant, dar algoritmul Carlotto 2010 a detectat în imagine zone conţinând obiecte cu spectru de putere non-izotropici, ca vehicule şi clădiri.

Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): studiul „Image Analysis of Unusual Structures on the Far Side of the Moon in the Crater Paracelsus C” / researchgate.net