Cu cinci secole în urmă, în adâncul junglelor muntoase din Peru, conquistadorul spaniol Pedro Cieza de Leon a întâlnit un trib cu oameni care erau diferiți de incași. „Sunt cei mai albi și mai frumoși dintre toți oamenii pe care i-am văzut”, a scris el, „și soțiile lor erau atât de frumoase încât, datorită blândeții lor, mulți dintre ele meritau să fie nevestele incașilor și să fie, de asemenea, duse la Templul Soarelui”.
Pe lângă faptul că aveau pielea mai deschisă decât incașii, despre acești oameni se mai spunea că erau mai înalți, având părul blond și ochii albaștri. Aceşti locuitori s-au pierdut în istorie; incașii îi numeau Chachapoyas, care însemna „Oamenii norilor”. Ei trăiau în pădurile dense care se înalță deasupra râurilor Maranon și Huallaga, o regiune îndepărtată a Munților Anzi, la marginea de nord a pădurii tropicale amazoniene, care se află atât de sus deasupra nivelului mării încât regiunea se pierdea literalmente în nori.
Cum de ei aveau pielea atât de albă? Există două teorii fascinante. Una din ele ne spune că înainte de a se retrage în munți, Chachapoyas aveau tenul închis la culoare. Dar, de-a lungul secolelor, populația izolată a evoluat cu piele mai deschisă și au căpătat o statură mai înaltă din cauza condițiilor mai întunecate din zonă și a climatului mai rece.
O altă teorie ne spune că Chachapoyas (spre deosebire de aproape orice altă cultură autohtonă din America, cu tenul mai închis la culoare) ar fi putut veni din Europa, fiind de fapt urmaşii vechilor vikingi. Acest lucru dă crezare unei legende incașe care spune că „Oamenii norilor” au sosit pe corăbii dinspre est. La est se află Oceanul Atlantic. Deci, probabil, în timpul Evului Mediu, triburile nordice au traversat Atlanticul și au aterizat undeva în apropierea gurii râului Amazon. Apoi, găsind că temperatura este prea caldă, au migrat sute de km în munți, înainte de a se stabili în pădurile situate la altitudini mari. Până acum, nu există dovezi ADN concludente care să susțină niciuna dintre teorii.