Cine n-a auzit de el, poate să afle din acest articol. Nicolae T. Orășanu (1833 – 1890) a fost un gazetar, poet, prozator, publicist, memorialist român. A publicat broșuri cu titluri demonice: „Coarnele lui Nichipercea”, „Coada lui Nichipercea”, „Ochiul dracului”, „Codița dracului”, „Ghearele dracului”. George Călinescu îl descrie ca pe un tip vitriolant în scris, „prin satirele sale astăzi cu totul anodine, lipsite de spirit și decență. Totul era persiflat…Domnitorul Carol e atacat într-un chip nedemn.”
În acest articol, vom vorbi tocmai despre cum Orăşanu lovea cu versuri usturătoare şi cu îndrăzneală în persoana regelui Carol I, adus pe tronul ţării în 1866, pentru a-l înlocui pe Cuza Vodă, iubit de popor şi detronat de coaliţia politicienilor. Împotriva lui Orăşanu, hotărât luptător antidinastic, cum publică o nouă satiră, poliţia era mobilizată, pentru a-l aresta şi a-l baga la închisoare. Dar poetul, cu orice risc, îşi ducea luptă mai departe.
Şi iată că într-o zi, poetul publică o nouă satiră contra regelui. Imediat, organele poliţiei primesc ordinul de a-l băga ca de obicei la închisoarea Văcăreşti. Dar Orăşanu era de negăsit. Intrase în pământ. În zadar agenţii îl căutaseră acasă, prin redacţii, prin localurile unde intra adeseori să-şi potolească setea. Orăşanu pierise. Tocmai spre seară, un agent se apropie de un om adormit în faţa închisorii Văcăreşti, mirosind a alcool. Era chiar Orăşanu, care, cunoscând întregul protocol, după ce-şi înecase amarul în câteva pahare de vin, ca omul liniştit că totul e în regulă, venise singur în faţa închisorii, unde şi adormise.