Imagine generata de Microsoft AI
Unul din bodegile favorite ale lui Ion Creangă din „dulcele târg al Ieşilor” era, fără îndoială, „Bolta Rece” (local care există şi astăzi, fiind fondat în secolul al XVIII-lea). Acolo, marele nostru povestitor se înfrupta cu bucate şi bea vinuri savuroase. Astfel şi-l imagina pe Creangă la băutură criticul literar George Călinescu: „El era moldovean dintr-o țară cu podgorii, atras carevasăzică de izul masiv al vinurilor curate din poloboace, vinuri pe care le bea bucuros dintr-o ulcea de pământ păstrătoare de aromă, în răcoarea spirtoasă a unei bolți, şi nu din paharele boierești inodore ale localurilor de lux. Creangă era un țăran obişnuit să stea pe o laviță, să dea peste gât o bărdacă de vin, după o prealabilă adulmecare cu nasul și să șteargă apoi în mânecă cu un geamăt de mulțumire totodată și gura și nasul”.
Cât priveşte mâncarea… Creangă era un adevărat nesătul. Astfel, după cum ne poevstesc contemporanii, la masă Creangă nu mânca mai mult decât o oală de găluște făcute cu păsat de mei și cu bucăți de slănină, o găină friptă pe țiglă de lemn și unsă cu usturoi, iar apoi urma o strachină de plăcinte moldovenești, zise „poale-n brâu”.
Acelaşi George Călinescu remarcă despre nesaţietatea lui Creangă: „Acest Gargantua moldav era mai mult un fabulos Flămânzilă (…) El avea înclinări pentru mâncăruri care aprind cerul gurii și-l îmbia mirosurile tari, sarmalele moldovenești, pastrama de capră friptă pe spuză, vinul crud dat de dușcă din oală, totul în cantități mari. Cu o ceată de prieteni – Ienăchescu, Răceanu, Mișu Nicsoi, Eminescu – Creangă colinda adesea crâșmele, ieșind spre ziuă în afară de oraș, cu săniile iarna, și ducând mai departe petrecerea”.