Civilizaţii „primitive” din America, vechi de mii de ani: au construit o reţea de drumuri sofisticate în deşert şi au ridicat piramide uluitoare în mijlocul junglei

Pădurea tropicală amazoniană se presupune că era o sălbăticie virgină, când europenii au sosit pentru prima dată pentru a o explora (în secolul al XVI-lea). Dar imaginile din satelit din spațiul cosmic (din secolul al XX-lea) au pătruns în densitatea junglei, pentru a dezvălui munca unei civilizații înfloritoare care a construit cândva piramide, modelând și transportând blocuri atât de mari încât ne-ar fi greu să construim astfel de edificii chiar și cu tehnologia actuală. Cum au realizat oamenii dintr-o perioadă uitată a istoriei o asemenea sarcină? Și de ce? Cu ce scop?
Pe de altă parte, în sud-vestul SUA a existat un popor misterios pe nume Anasazi, care a simțit nevoia de a crea o reţea de drumuri perfect drepte și complicate prin deșertul arid. Liniile pe care le-au urmat au fost proiectate atât de eficient încât, dacă o grămadă de bolovani, sau chiar un munte, se aflau în cale, atunci s-a trecut chiar peste ele, în loc să se urmeze o cale mult mai ușoară în jurul obstacolului. Anasazi au construit stații de drum de-a lungul rutelor, deşi nu aveau vehicule pe roți. De ce au ţinut să construiască astfel de drumuri complicate?
Anasazi este o civilizație care a apărut încă din anul 1500 î.Hr. Descendenții lor sunt indienii Pueblo de astăzi, cum ar fi Hopi și Zuni, care trăiesc în 20 de comunități de-a lungul Rio Grande, în New Mexico și în nordul Arizonei. În secolele al X-lea și al XI-lea, Chaco Canyon, în vestul statului New Mexico, a fost centrul cultural al civilizaţiei Anasazi. Această zonă de 50.000 de kmp de canioane a fost populată de circa 30.000 de oameni. Anasazi au construit sate magnifice, cum ar fi Pueblo Bonito din Chaco Canyon, un complex din secolul al X-lea care avea până la cinci etaje înălțime și conținea aproximativ 800 de încăperi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate