Aceasta pasare se asociaza barbatiei si curajului in lupta, predominantei principiului masculin; in mitologiile lumii, cocosul este un simbol solar. El intruchipeaza lumina, cu toate valentele ei cosmice si spirituale.
In Grecia antica, el este atributul zeilor solari (Apollo). In Cartagina antica, in mazdeismul persan, la vechii slavi sau la indienii pueblo din America, cocosul (mai ales cel alb), este o pasare a luminii, care prin cantecul sau vesteste zamislirea Aurorei. In simbolistica crestina, cocosul semnifica lumina si inteligenta suprema ce vin de la Dumnezeu; el apare, totodata, ca o emblema a lui Isus Hristos. De o veneratie deosebita se bucura cocosul alb si la popoarele islamice, unde este considerat „prieten al Profetului” Mahomed.
Ca vestitor al luminii, ce vine sa risipeasca intunericul noptii, cocosul este considerat dusman redutabil al tuturor fortelor intunericului. In credintele romanilor (ca si ale altor popoare), la auzul primului cantat de cocos dispar toate duhurile rele; dracii, strigoii, stimele, varcolacii etc. Prezenta cocosului „purifica” si „sacralizeaza” orice loc, il sustrage de sub incidenta haoticului si aleatorului, transformandu-l intr-un „spatiu cultural”. De aceea, in bocetele romanesti, infernul (lumea umbrelor) este un loc „unde cocosul nu canta”; iar in descantecele populare boala este alungata in locuri „necurate”, unde nu se semnaleaza prezenta acestei pasari-„Fugi, deochi, / Dintre ochi…, / Sa te duci, iar duci, / Unde popa / Nu toaca, / Unde fata / Nu joaca, Unde cocos nu canta” .
Cocosul este un animal apotropaic, aparator atat impotriva spiritelor rele, cat si impotriva bolilor de tot felul. Efigia lui se pune pe turlele bisericilor si clopotnitelor, unde simbolizeaza „veghea sufletului in adastarea sosirii Duhului, a zamislirii Marii Aurore”. Integrat in marea familie a simbolurilor timpului si devenirii, cocosul este un animal augural, prevestitor al faptelor viitoare. La chinezi, semnul ki indica atat notiunea de „cocos”, cat si pe cea de „bun augur”. Uneori, el poate fi si prevestitor al unor evenimente funeste; de pilda, se crede ca el poate sa anunte moartea cuiva. Aceasta latura a simbolismului cocosului „apocaliptic” a fost valorificata in operele lui Victor Eftimiu (Cocosul negru) si de Lucian Blaga: „Cocosi apocaliptici tot striga, / tot striga din sate romanesti, / Fanta-nele noptii / deschid ochii s-asculte / intunecatele vesti” (Peisaj transcendent).
Ca multe alte simboluri zoomorfe, cocosul este investit cu darul cunoasterii secretelor vietii si mortii. De aceea, el indeplineste si rolul unui animal psihopomp. In aceasta dialectica a inversiunii simbolului, bazata pe comutarea polilor opusi (viata-moarte, lumina-intuneric, cer-pamant), totusi predomina fatetele senine si benefice ale cocosului mito-folcloric.
Atat cocosul solar, cat si cel htonian se asociaza mai ales fortelor vietii. El intruchipeaza fertilitatea pamantului, fecunditatea oamenilor; este o intrupare a „spiritului graului”. Simbolismul luminos al cocosului mito-poetic a fost redat intr-un chip genial de marele nostru Brancusi in al sau „Cocos de bronz” (1935). Strigatul indreptat spre cer al acestui cocos pamantean este o chemare a luminii si totodata un semnal de alarma impotriva pericolului invadarii planetei noastre de forte straine ratiunii si ordinii.