In deceniile anilor 1950 si 60, cu tot secretul conspirator al CFR-ului, publicul, care era mai putin timp decat acum, dupa treizeci de ani de continua spalare a creierului, incepuse sa ridice intrebari cu privire la activitatile CFR-ului. In special, incepuse sa observe ca producatorul american sufera din punct de vedere economic. Ca un mijloc de diversiune, David Rockefeller a infiintat in 23 si 24 iulie 1972 Comisia Trilaterala – in care francmasonul Bill Clinton este si el membru. Cei opt delegati din partea Statelor Unite care au participat la sedinta de infiintare a Comisiei Trilaterale in castelul lui Rockefeller sunt membri ai CFR-ului. Scopul declarat al acestei comisii este, dupa spusele ei, „cooperarea trilaterala stransa pentru a mentine pacea, a administra economia globului, a promova renovarea economica, a diminua saracia mondiala, permitand astfel evolutia pasnica si linistita a sistemului mondial global.”
Cele trei „laturi” sunt America, Europa Occidentala si Japonia. Prin aceasta comisie de „dezvoltare economica si comerciala” s-a urmarit ca mare parte din averea poporului american sa treaca in mainile bogatasilor japonezi si arabi si aceasta fara sa se ascunda nationalitatea noilor stapani ai pamantului si bogatiilor Americii, astfel incat, daca muncitorul american se vede pauperizat, sa dea vina pe seicul arab sau pe magnatul japonez si nu pe bancheri ca Rockefeller si stapanii lor din umbra.
Arabii, care nu s-au putut niciodata intelege intre ei in trecut, in ciuda religiei lor comune, dintr-odata au cazut de acord in 1973 cand au impus embargoul petrolului, pe care companiile americane il extrageau si rafinau din teritoriul tarilor arabe. Printii si seicii nu aveau nimic de facut decat sa imparta venitul cu Rockefeller si asociatii lui pentru ca sa se imbogateasca. Cea mai mare parte din venit s-a intors in America, unde cativa seici arabi au devenit vicepresedinti ai megabancilor americane si europene. Apoi, tot aceasta criza petrolifera creata artificial a sporit bogatia Japoniei, ale carei masini, laudate in cor de mass-media pentru ca consuma putin, au alungat de pe piata americana masinile americane, distrugand industria grea americana si facand someri milioane de americani. O mare parte din acest profit din nou s-a reintors in America (si in Europa) unde magnatii japonezi au cumparat suprafete mari de pamant si industrii intregi. Astfel, embargoul petrolului arab a servit de minune planurilor de a saraci creatorii si purtatorii civilizatiei crestine occidentale si a instaura guvernul francmasonic mondial, pregatit prin conceptul de „interdependenta economica mondiala” de catre Comisia Trilaterala.
In realitate, petrolul arab nu este nici pe departe atat de necesar cum este facut cetateanul de rand sa creada, caci in Statele Unite se afla zacaminte mari de petrol. Guvernul american interzice insa exploatarea lor pe motiv ca „s-ar distruge mediul inconjurator”. Cand scopul este ruinarea si aservirea muncitorului american, mediul inconjurator este protejat cu strasnicie de catre guvern; cand scopul este ruinarea si aservirea fermierului american, mediul inconjurator este distrus cu mare zel de catre acelasi guvern, care impune folosirea celor mai nocive si mortale insecticide si ingrasaminte chimice, a caror toxicitate este asa de grava incat efectul lor distrugator va dura multe secole. Dar ce conteaza ca frumoasa natura a Americii va fi transformata in desert mort – cata vreme elita francmasonica bancara internationala isi va vedea visul cu ochii; nu vor mai exista decat ei si imensa gloata de sclavi din imensele cazarmi urbane asemeni acelor pe care le construia Nicolae Ceausescu pe vremea cand darama satele Romaniei.
Cel care a scris Carta Comisiei Trilaterale si care a fost primul director al acestei comisii (1973 – 1976) a fost Zbigniev Brzezinski, Consilierul presedintelui Carter in ceea ce priveste problemele de securitate nationala. Ca si colaboratorii lui de la Clubul de la Roma, si el doreste sa construiasca societatea dupa principiile lui Karl Marx. Brzezinski recunoaste cu candoare ca pentru a realiza Noua Ordine Mondiala, poporul american va trebui sa accepte scaderea nivelului de trai. Cele trei „laturi” ale Comisiei Trilaterale, si anume Statele Unite, Europa Occidentala si Japonia, sunt regiunile (cu denumirea originala de „regate”) 1, 2 si 3 pe harta Clubului de la Roma. Comisia Trilaterala francmasonica are 325 membri: 98 din America, 146 din Europa si 81 din Japonia. Fiecare mare corporatie din Japonia este reprezentata cu cel putin un director. Aproape toti reprezentantii francezi sunt masoni in loja Grand Orient.
Metodele de lucru ale Comisiei Trilaterale, ca si ale francmasoneriei in general, includ printre alte mijloace satanice, asasinatul politic sau macelul in masa, daca le este util. Dar asasinatul reprezentantului Larry McDonald (deghizat prin lovirea „accidentala” a unui avion intreg), care, in ciuda conspiratiei francmasonice guvernamentale si a conspiratiei tacerii in mass-media, incepuse sa dezvaluie in public activitatea Comisiei Trilaterale intre 1981 si 1983, a provocat o reactie de indignare in randul populatiei.

La 15 decembrie 1987 senatorul Jesse Helms a facut o trecere in revista a situatiei politice din Statele Unite ale Americii, si a incheiat cu urmatoarele cuvinte: „…aceste organizatii oculte lucreaza de comun acord cu stapanii din Kremlin ca sa creeze ceea ce ei numesc „Noua Ordine Mondiala”. Organizatii particulare precum: Consiliul pentru Relatii Externe, Institutul Regal de Afaceri Internationale, Comisia Trilaterala, Conferinta de la Darmouth, Institutul Aspen pentru Studii Umanistice, Institutul Atlantic si grupul francmasonic Bilderberg disemineaza si coordoneaza planurile pentru aceasta noua ordine mondiala in cercuri puternice comerciale, financiare, academice si oficiale… acest amalgam amorf de bogatie si legaturi sociale a caror putere rezida in faptul ca ei (francmasonii) au pus stapanire pe sistemul nostru financiar si pe o mare parte din sectorul industrial. Principalul lor instrument de control asupra economiei si finantelor americane este Federal Reserve System… Oricine poate vedea cum (bancherii de pe) Wall Street controleaza Departamentul de Stat si Agentia Centrala de Investigatii… Punctul de vedere al puterii instaurate de francmasoni se cheama azi globalism… Dupa punctul de vedere globalist, statele nationale si granitele nationale nu au nici o valoare. Filozofia si principiile politice sunt pur si simplu relative. Chiar constitutiile sunt doar vorbe goale in fata celor care au puterea. Libertatea sau tirania nu sunt nici bune, nici rele in sine si nu sunt luate in considerare. Conform acestui punct de vedere, activitatea fortelor internationale financiare si industriale trebuie orientata spre realizarea acestei unice lumi globale, avand ca punct principal contopirea Uniunii Sovietice cu Statele Unite ale Americii… Tot ceea ce conteaza in ochii lor este sa stoarca profituri maxime printr-o practica descrisa ca fiind capitalism financiar, un sistem care se bazeaza pe doua lucruri: indatorare si monopol. Acesta nu este un adevarat capitalism. E calea concentrarii economice si a sclaviei politice”.
Comisia Trilaterala a fost cel mai bine descrisa de Senatorul Barry Goldwater: „Ceea ce intentioneaza trilateralistii sa faca in realitate este crearea unei supraputeri economice mondiale deasupra guvernelor politice ale statelor nationale afectate. Ca administratori si creatori ai sistemului, ei vor stapani lumea”.Cine-si inchipuie ca vorbele despre stapanirea lumii sunt vorbe goale, se inseala. Stapanirea lumii de catre un grup dedicat puterii banului, lipsit de nationalitate si loial doar lui insusi inseamna pentru ceilalti lagare de concentrare, viata de mizerie, degradare fizica si psihica si genocid dupa bunul plac al elitei. Comisia Trilaterala cuprinde Statele Unite, Europa si Japonia pentru ca acestea produc doua treimi din productia mondiala de bunuri si pot absorbi restul lumii in sferele lor. Fondul Monetar International si Banca Mondiala sunt brate ale acestei comisii, care formuleaza planuri pe 20-30 de ani inainte. In 1972, planul Comisiei Trilaterale era de a scadea nivelul de trai al claselor de jos si de mijloc, de a spori autoritatea presedintelui, de a consolida cooperarea dintre guvern si sectorul particular, faurind planuri economice, un control guvernamental mai sever asupra presei si dezarmarea muncitorilor. Henry Kissinger a devenit in 1977 membru in Comitetul Executiv al Comisiei Trilaterale si sef al Consiliului International al Bancii Chase-Manhattan a lui Rockefeller, pe a carui mosie a fost fondata Comisia Trilaterala in 1972. Fondurile pentru salariatii si activitatile Comisiei Trilaterale au fost donate de cei care profita de pe urma activitatilor ei: Rockefeller si cumnatul sau Franklin (director la CFR intre 1953-1971), David Packard de la Hewlett Packard, si o serie de megaindustrii si fundatii ca Ford, Lilly, Kettering, fratii Rockefeller, Thyssen, General Motors, Sears, Caterpillar, Deere, Exxon, Texas Instruments, Coca-Cola, Times (publicatii), CBS (televiziune), Wells-Fargo (banci). Senatorul Barry Goldwater numeste Comisia Trilaterala „noua cabala internationala a lui Rockefeller”, caci este internationala (din ea fac parte directorii bancilor Chase-Manhattan din America, Mitsubishi din Japonia, Dresdner Bank din Germania, Swiss Bank Corporation – Banca Elvetiana, Amsterdam Rotterdam Bank din Olanda, Bank of Montréal din Canada, Crédit Agricole din Franta, si altii); dar Rockefellerii sunt, credem noi, subordonati casei Rothschild.
In 1991, la una din conferintele secrete ale grupului Bilderberg din Germania, David Rockefeller a multumit ziarelor de larga circulatie din Statele Unite, Washington Post, The New York Times, si Time ca timp de 40 de ani au pastrat secretul asupra a ceea ce face aceasta organizatie. David Rockefeller a fost un foarte activ agent al Comisiei Trilaterale in ultimii 40 de ani. In 1964 s-a intalnit cu Nikita Hrusciov si dupa 4 luni acesta a fost schimbat. In 1973 s-a intrunit cu 27 sefi de stat inclusiv ai Uniunii Sovietice si Chinei comuniste. In 1974 l-a vizitat Papa Paul VI, dupa care enciclica papala chema la amalgamarea popoarelor. In 1976, premierul australian Malcolm Fraser a venit sa se intalneasca cu presedintele Statelor Unite, dar inainte de aceasta s-a intalnit cu David Rockefeller. In 1989 acesta l-a vizitat pe Gorbaciov si a oferit Uniunii Sovietice intrarea in Fondul Monetar International (International Monetary Fund, IMF) si in Banca Mondiala; apoi s-a dus in Polonia. Dar imprumuturile acordate oricarui guvern de catre Fondul Monetar International sunt garantate de avutul natiunii: de munti, rauri, lacuri, campii si dealuri, de pamantul tarii, de baza existentei locuitorilor.
Dintre realizarile Comisiei Trilaterale francmasonice se pot cita:
1) Tradarea si exilarea sahului Iranului, care reusise sa aduca prosperitate si stabilitate in Iran astfel incat, daca petrolul iranian s-ar fi epuizat in decurs de un secol, Iranul ar fi putut continua sa prospere cu o economie echilibrata in granitele proprii. Eliminarea sahului a lasat portile deschise agentilor sovietici si fanaticilor dementi si setosi de sange, ayatollah-ilor. Sahul a fost convins sa-si investeasca banii in banca lui Rockefeller, Chase Manhattan; si Carter l-a trimis pe generalul american Robert E. Huyser, comandant adjunct al fortelor din Europa, sa le ceara generalilor iranieni sa nu se opuna loviturii de stat a lui Khomeini. Dupa cateva ore, generalii iranieni au fost impuscati. Mai mult, cand primul ministru iranian Amir Hoveida a cautat sa arate in parlament ca Ayatollah Khomeini, care a preluat puterea, era un impostor care se dadea drept Ayatollah Khomeini, a fost tarat afara din parlament si impuscat pe loc (adevaratul Ayatollah avea un deget mijlociu lipsa; impostorul nu avea nici un deget lipsa). Michael Goloniewski, expert polonez, afirma ca impostorul care a trecut drept Ayatollah Khomeini a fost un agent sovietic.
2) Exacerbarea terorismului comunist in Africa de Sud, unde ambasada americana a devenit cartierul general al criminalitatii si a terorismului armat impotriva populatiei pasnice.
3) Predarea Canalului Panama unui dictator marxist. Numai dobanda pentru datoriile dictatorului panamian Torrijos fata de bancile americane Chase Manhattan, First National City Bank, Bank of America, Banker’s Trust, First National Bank of Chicago, Republic National Bank of Dallas, si Marine Midland Bank (a lui Sol Linowitz, care a conceput tratatul de cedare al canalului) insuma 39% din bugetul sau national. Cedand Canalul Panama lui Torrijos, acesta isi putea plati datoriile fata de aceste banci din taxele ridicate de la vapoarele care-l folosesc. Ce a pierdut poporul american au castigat bancile sus-numite; caci in tratatul de cedare al Canalului Panama catre Torrijos, guvernul Statelor Unite s-a obligat sa plateasca lui Torrijos milioane de dolari pentru ca a acceptat sa primeasca Canalul. Jumatate din bancile care i-au dat bani cu imprumut falitului Torrijos aveau cel putin un membru al Comisiei Trilaterale in comitetul de directie. Dintre cei 16 senatori americani care erau la ora aceea membri in CFR, 15 au votat sa i se dea canalul lui Torrijos.
4) Tradarea Nicaraguei. Somoza, presedintele ales al Nicaraguei si izgonit de conspiratia sandinista, a vazut cu uimire ca „exista o conspiratie care planuieste in mod intentionat sa distruga forma de guvernare republicana si s-o inlocuiasca cu dictatura totalitara. Pentru ca a cautat sa avertizeze publicul american de felul in care guvernul american introduce treptat dictatura totalitara, Somoza a fost asasinat la cateva saptamani dupa aparitia cartii sale. „In 9 luni comunistii au facut mai mult rau in Nicaragua decat a facut Somoza in 10 ani”, scrie un fost conducator sandinist. Circa 12.000 de oponenti politici au fost aruncati in inchisoare, sute de oameni pur si simplu au disparut. Comunistii dicteaza toate amanuntele vietii in Nicaragua. In fiecare zi junta acapareaza mai multa avere. Au confiscat peste un milion de acri de pamant arabil, dar mai putin de a cincea parte din pamant e cultivata azi. Peste doua luni vom muri de foame” (The Review of the News, 30 iulie 1980, dupa RE). Principala preocupare a sandinistilor, in afara de jaf si asasinat, pare sa fie exportul de revolutie in El Salvador, Honduras, Guatemala, si Costa Rica. Totusi, declarandu-se satisfacut ca „regimul marxist din Nicaragua nu ajuta gherilele comuniste din El Salvador si Guatemala”, Carter le-a dat sandinistilor 75 milioane de dolari in 1980.
Dar in 1980 Comisia Trilaterala francmasonica a hotarat ca nu mai este util Carter ca presedinte. Lui Ronald Reagan, ne-membru al Comisiei Trilaterale, i s-a permis sa castige in mod spectacular alegerile, desi declarase ca „interesele (Comisiei Trilaterale) sunt angajate de partea bancherilor internationali si-a companiilor multinationale” si nu e de parere ca se cuvine ca un anumit grup de interese sa ocupe posturile cheie in stat – deci nu va numi membrii Comisiei Trilaterale in posturi cheie. Dar pe cine-a recomandat Reagan in posturile cheie dupa alegeri? Dintre cele 59 de numiri ale lui Reagan, 28 erau membri in CFR, 10 in grupul Bilderberg si 10 in Comisia Trilaterala, iar vicepresedintele pe care si l-a ales, George Bush, ulterior presedinte, este membru atat in CFR cat si in Comisia Trilaterala. In administratia Reagan au inflorit 64 de membri ai CFR-ului, 6 ai Comisiei Trilaterale, 6 ai ambelor si 5 fosti trilateristi.
La alegerile din 1992, poporului american i s-a permis sa vada trei candidati la presedintie: democratul francmason Bill Clinton, republicanul George Bush si independentul Ross Perot. Despre Ross Perot nu se stie sa fie membru in vreunul din aceste grupuri; a fost recomandat pentru CFR de catre George Bush, dar nu apare pe lista membrilor; poate n-a acceptat el, poate nu l-au acceptat ei. Bush apare pe lista CFR-ului ca fost membru. Clinton insa este membru si in CFR, si in Comisia Trilaterala, si in grupul Bilderberg si este si bursier Rhodes, si francmason.