Conform unor documente secrete din 2023, dar declasificate, doi ofiţeri navali din Argentina au văzut un „dans” incredibil al unor lumini portocalii misterioase ieşite din ocean

În dimineața zilei de 29 august 2023, a fost văzut un fenomen unic. Nava comercială San Matias I naviga la câțiva kilometri de Peninsula Valdes, în Puerto Madryn (Argentina) când în fața ochilor celor doi bărbați care se aflau la bord – primul ofițer și al doilea secund – au ieșit din mare lumini portocalii, care au zburat în direcţii diferite la orizont. Aceste lumini au făcut mișcări imposibile pentru orice navă/aeronavă terestră. În 2024, în urma unei solicitări de informații din partea Comisiei pentru Studierea Fenomenului OZN din Republica Argentina (CEFORA) către Ministerul Securității, au ieșit la iveală mărturiile ofițerilor care au raportat incidentul autorităţilor navale.
Potrivit mărturiilor, ambii martori au întrebat dacă în apropiere era vreo navă în situație de urgență, dar răspunsul fusese negativ. Iar în zonă nu zbura nicio aeronavă. „În urma observaţiei cu ajutorul binoclului, au fost vizualizate lumini în formă de stele, în jur de 8 lumini care veneau și mergeau cu mișcări rectilinii în sus şi în jos, într-o manieră înclinată și în același timp se intersectau, apăreau și dispăreau” – scrie raportul. Observarea s-a produs la latitudinea 42°25′6″S și longitudine 62°45′0″V și se pare că obiectul provenea din adâncurile mării.
„Există un eveniment similar foarte aproape, în Patagonia chiliană. Pe 17 februarie 2002, în San Gregorio, în strâmtoarea Magellan, o familie a putut vedea un tip de OZN extraordinar de mare deasupra oceanului, foarte aproape de apă. La acel moment, Comisia de Studii Aerospațiale din Chile a analizat-o”, a spus Andrea Simondini, directorul CEFORA.
Scepticii sugerează că aceștia sunt sateliți Starlink care provoacă atât de multă confuzie pe timp de noapte pentru cei care nu sunt familiarizați cu observația lor. S-a luat în considerare și posibilitatea unei comete sau că ar fi fost vorba de gunoaie spațială. Dar niciuna dintre aceste ipoteze nu explică mișcarea acelui obiect care, conform tuturor martorilor, era capabil să intre în apă și să zboare în direcții diferite.
Documentele declasificate în limba spaniolă le puteţi vedea mai jos:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: Crypto News , FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate