Pitagora, despre care se crede ca a introdus in gandirea greaca notiunea de reincarnare, o studiase anterior in Egipt, dupa cum o atesta istoricul elen Herodot (secolul al V-lea i.Hr.) „Numele ka“ ale unui numar de trei faraoni egipteni reflecta de asemenea credinta in renastere: numele ka al lui Amonemhat I era „Cel care Repeta Nasterile”; numele ka al lui Senusert I putea fi tradus prin „Cel ale Carui Nasteri Traiesc”, iar numele ka al lui Setehki I era „Repetitorul Nasterilor”. Faraonii sustineau uneori ca au mai mult decat un singurica, pretinzand de fapt ca au multiple euri, identitati, personalitati etc. Acest lucru sugereaza ca ei afirmau de fapt, la fel ca eremitii actuali din Orient, ca isi reaminteau vietile si identitatile trecute.
In ceea ce unii considera a fi cel mai vechi text egiptean care abordeaza existenta de dupa moarte, Cartea celor doua cai, decedatul ajunge la o raspantie, unde il asteapta doua drumuri. Ambele, declara textul, duc in final la aceeasi destinatie – salasul zeilor -, insa fiecare urmeaza un alt traseu si presupune experiente diferite pe parcurs. Calea cea mai lunga care trecea pe Pamant – „Drumul ciclic al lui Osiris” – necesita mult mai mult timp, implicand multiple cicluri sau incarnari, iar cea mai scurta, numita „Drumul lui Horus“, cerea ca individul sa treaca prin foc, insa acesta era un traseu mult mai scurt catre „viata alaturi de zei“.
Unele elemente din cadrul rugaciunii funerare a „deschiderii gurii” din Cartea egipteana a mortilor amintesc de reincarnare. Sacerdotul care oficiaza joaca rolul lui Horus, in vreme ce decedatul il intruchipeaza pe Osiris – tatal si predecesorul lui Horus. In cadrul ritualului, preotul i se adreseaza decedatului cu cuvintele: ,,Am venit sa te imbratisez, eu sunt fiul tau, Horus”. Apoi deschide ochii si gura raposatului, dupa care rosteste: „Am fixat pentru tine cele doua maxilare de pe fata ta, care a fost impartita in doua parti”.
Scena ar avea mai mult sens daca in centrul ei s-ar afla o persoana care incearca sa-si retrezeasca eul din viata trecuta. „Fata din viata anterioara, sau identitatea subiectiva, ar fi intr-adevar „impartita in doua parti”, cand ba si ka s-ar separa unul de altul. Daca Osiris reprezenta incarnarea precedenta a individului, iar Horus pe cea actuala, relatia tata-fiu din cadrul acestui ritual ar avea sens, mai cu seama daca incarnarea actuala, Horus, incerca sa-si retrezeasca, sa-si readuca la viata sinele din viata anterioara, „deschizand ochii si gura” propriului sau sine-predecesor mort.