In asezarea Dervent (in judetul Constanta de astazi), situata la circa cinsprezece kilometri de vechiul Durostorum, traditia pastreaza amintirea martiriului suferit de patru ucenici ai apostolului Andrei. Este vorba de un sfant si trei fecioare. La acea vreme, Derventul era o cetate insemnata, unde mai intai a propovaduit evanghelia insusi Andrei, „cel intai chemat”, dupa care a lasat misiunea de a raspandi crestinismul celor patru discipoli. Conducatorul (voievodul) cetatii ii aresteaza si le cere sa „se lepede de Hristos”, in caz contrar urmand sa fie condamnati la moarte. Crestinii prefera martirajul si se ia hotararea sa fie dusi intr-o arena pentru a fi devorati de fiarele salbatice. Inainte de a-i arunca la animale, voievodul le mai cere o data sa se lepede de Hristos. Pentru ca au persistat in refuzul lor, au fost supusi unor torturi ingrozitoare. Fecioarelor li s-au scos unghiile si dintii, dupa care au fost taiate in bucati. Voievodul a cerut ca sfantul sa fie jupuit de viu si spanzurat pe cruce, fiindca le indemnase pe martire sa nu renunte la credinta. Crestinii au fost ucisi, iar trupurile lor au ramas sub paza mai multe zile.
Nu se stie cu precizie soarta ramasitelor lor pamantesti. Dar pe locurile in care au fost chinuiti s-au ivit patru pietre crescute sub forma de cruce, care s-au dovedit facatoare de minuni. Nu s-a pastrat nicio informatie despre ceea ce s-a intamplat cu crucile de la Dervent pe parcursul a zece secole. Doar minunile pe care le-au savarsit necontenit au pastrat vie amintirea martirilor.
In secolul al XIV-lea, in vremea stapanirii otomane asupra Dobrogei, firul informatiilor se reia. Crucile miraculoase ii atrageau si pe musulmani. Se spune ca Adem Pasa, pe mosia caruia se aflau, ajunsese sa cladeasca adaposturi pentru bolnavii care veneau sa se tamaduiasca aici, fie crestini sau musulmani. Se mai spune ca mosia a fost cumparata de Ahmed Bey, dupa ce a aflat de minunile pe care le faceau sfintele cruci. Si, intr-adevar, gospodaria sa nu a avut probleme cu ciuma, foametea si toate nenorocirile care au lovit proprietatile din jur.
Credinta in puterea crucilor s-a perpetuat in familia pasei pana in secolul al XIX-lea. Fiul unui descendent al acestuia, pe nume Ali, si-a aratat nemultumirea fata de venerarea lor de catre argati, intr-una din zile, el a lovit cu sabia crucea cea mai mare, i-a rupt bratele, iar pe celelalte le-a culcat la pamant. Slujbasii crestini le-au ascuns in timpul noptii. Potrivit traditiei, tatal lui Ali, Ahmed Pasa, pretuia monumentele si era constient ca ii aduceau binefaceri. El era insarcinat cu paza frontierei si isi avea garnizoana la Silistra. Dupa ce fiul sau a infaptuit sacrilegiul, unul din caii de la trasura pasei a fost trasnit, in timp ce se intorcea acasa, fapt care l-a facut sa anticipeze nenorocirile ce au urmat. La conac domnea o mare tulburare. Ispravnicelul l-a instiintat ca disparusera mai multe pungi cu galbeni. Ahmed i-a pedepsit pe argati pentru distrugerea crucilor. Fiul sau a marturisit in cele din urma ca el le pangarise. Pasa si-a aratat disperarea, constient ca avea sa se sfarseasca stapanirea turceasca si belsugul familiei sale in zona.
Peste vreo cinci ani, un cutremur avea sa distruga conacul, un trasnet i-a naruit hambarele. Peste alti cativa ani, in urma razboiului ruso-turc, la care au participat si romanii, Dobrogea a iesit de sub otomani. Dupa razboiul de independenta din 1877, multa vreme nu s-a mai stiut nimic despre crucile facatoare de minuni. Dar o intamplare miraculoasa le-a redescoperit crestinilor. Un cioban surdo-mut din Coslugea s-a vindecat dupa ce s-a asezat cu capul pe crucea cea mare. Altii au venit sa se atinga de piatra si s-au tamaduit. De-a lungul vremii, numerosi oameni si-au gasit si isi gasesc si astazi rezolvarea problemelor sufletesti si trupesti la Dervent. Minunile savarsite de crucile martirilor anonimi sunt consemnate si in operele unor mari scriitori, cum ar fi Mihail Sadoveanu sau Vasile Voiculescu.