„Cu circa 4000 de ani în urmă, o civilizaţie avansată din Cosmos a îngropat sub piramida lui Keops o capsulă a timpului” – susţine un ufolog maghiar

Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)
Un pasionat în domeniul ufologiei, un maghiar pe nume Izsaky G. Laszlo, susţine că a reuşit să descifreze în 1974, după mai mulţi ani de studii „temeinice”, un mesaj care ne-ar fi fost trimis de extratereştri. Iată acest mesaj:
* Cu circa 4000 de ani în urmă, o civilizaţie avansată din Cosmos ar fi luat contact cu Terra şi ar fi lăsat aici un fel de „capsulă a timpului”. Aceasta s-ar afla şi astăzi îngropată undeva în Egipt, sub baza unei construcţii pe care Izsaky o numeşte Keoaspiron (o fi piramida lui Keops?) Deci, acolo se află şase coridoare sau cămări subterane, care conţin numeroase mărturii ale unei străvechi şi foarte avansate civilizaţii cosmice. Nu se ştie prea bine în ce constau aceste mărturii, dar se pare că ele există şi vor trebui aduse la lumină.
* Aşadar, trebuie mai întâi găsită şi dezgropată această „capsulă a timpului”, ca o invitaţie de deschidere a cărţii. Odată cu deschiderea cărţii şi cu punerea în practică a sfaturilor şi învăţămintelor ce se găsesc acolo, civilizaţia actuală îşi va putea rezolva o bună parte din problemele sociale, politice, economice sau de orice altă natură. Vor putea fi prevenite şi anihilate catastrofele naturale, vor dispărea bolile, foametea şi sărăcia, vor putea fi folosite energii noi, nepoluante, care vor duce într-adevăr la progres şi dezvoltare.
* Suntem avertizaţi să trecem imediat la dezarmare şi la încetarea oricărui fel de conflicte armate, acestea aflându-se de fapt la baza lipsei de progres real al pământenilor de astăzi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate