În textele antice indiene, cum ar fi „Mahabharata”, ni se vorbeşte despre binecunoscutele deja nave zburătoare „Vimana” – care, cu mii de ani în urmă, aveau capacitatea de a zbura cu o viteză mare prin atmosfera terestră, sub apă, prin oceane și, de asemenea, prin spațiul cosmic. După o cercetare asupra textelor antice indiene din Vede, Sir Desmond Leslie a ajuns la concluzia că mașinile vechi zburătoare numite Vimana erau vehicule anti-gravitaţionale, ele purtând arme periculoase, cum ar fi bombele nucleare.
Dar, aceleaşi texte antice indiene ne vorbesc şi despre „Ashvin-i” („Vizitii”), zei specializaţi în pilotarea carelor aeriene. „Iuţi ca şoimii tineri”, aceştia erau „cei mai buni căruţaşi care ajung în cer”, pilotându-şi mereu carele câte doi, însoţiţi de un navigator. Vehiculele lor, care uneori apăreau în grupuri, erau aurii, „luminoase şi strălucitoare, cu locuri comode”.
Vehiculele străvechi indiene pilotate „Ashvin-i” erau construite pe principiu triplu, având trei niveluri, trei fotolii, trei stâlpi de susţinere şi trei roţi care se învârteau. „Acest car al vostru”, spune Imnul 22 din Cartea a VIII-a din „Rig-Veda”, proslăvindu-i pe Ashvin-i, „avea un loc triplu şi hăţuri de aur – faimosul car ce traversează Cerul şi Pământul”. Roţile, reiese din text, serveau mai multor funcţii: una pentru a ridica nava, cealaltă pentru a o direcţiona, iar a treia pentru acceleraţie: „Una dintre roţile carului vostru se învârteşte cu repeziciune de jur împrejur; una se roteşte înainte, ca să vă ducă pe drum”.