In iarna anului 1666 i s-a adus la cunostinta tarului Alexei, al doilea din dinastia Romanov, ca intr-un azil de batrani din Moscova, in apropierea manastirii Ivanov, s-a instalat necuratul. Cineva nevazut bate in pereti zi si noapte, tipa urat, dar cel mai rau e ca nu ii lasa sa doarma in pace pe cei adapostiti in azil, aruncandu-i din pat.
Atunci, dupa sfatul boierilor, tarul porunci sa fie gasit si adus la el preacuviosul Ilarion, despre care se spunea ca are putere asupra duhurilor. Trimis de tar, preacuviosul venind la azil, a slujit acolo vecernia, cu lacrimi si ravna, si le-a poruncit tuturor sa-si faca cruce inainte de somn, sa nu le fie teama de nimic si sa se culce la locurile lor. „In ceea ce ma priveste, de groaza m-am acoperit cu blana si m-am ghemuit sub ea” – scria martorul si cronicarul evenimentului.
„S-a luptat, deci, preacuviosul cu acel diavol vreo sapte saptamani, inaltandu-si cu smerenie rugaciunea catre Dumnezeu, sfintind si peste tot locul stropind cu aghiazma, asa incat, acel demon incetul cu incetul a fugit de acolo singur, si de atunci incoace nimenea nu l-a mai auzit niciodata”, spune cronicarul.
Dupa cum vedem, evlaviosul tar al Rusiei impreuna cu boierii, chiar fara ajutorul multor institute de cercetari stiintifice, a stabilit sursa din care provenea raul si a prescris corect tratamentul, trimitandu-l la locul intamplarii pe preacuviosul Ilarion. Iar acela, prin rugaciune, cu ajutorul harului dumnezeiesc, a alungat duhul necurat.