Cum a murit fiul lui Stalin? Documentele secrete ne spun adevărul

Născut în 1907, Iakov Iosifovici Djugașvili a fost unul din cei 3 fii legitimi ai dictatorului rus Stalin. Acesta a fost extrem de rece faţă de fiul său, părându-i că nu-i pasă de soarta sa, atunci când Iakov a căzut prizonier în mâinile germanilor, în 1941, în timpul celui de-al doilea război mondial. Deşi naziştii i-au propus lui Stalin un schimb de prizonieri, prin care Iakov ar fi putut fi eliberat, dictatorul rus a refuzat spunând că „Nu am niciun fiu pe nume Iakov” și că „soldații nu pot fi schimbați cu mareșalii”.
Documentele în care sunt cosemnaţi ultimii ani ai lui Djhugaşvili au fost descoperite abia în 1968, în arhivele Departamentului de Stat de la Washington. Conform acestora, fiul lui Stalin a suferit o psihoză în timp ce era în închisoare, iar moartea sa a fost echivalată cu o sinucidere. Versiunea oficială a germanilor a fost că Iakov a murit când a intrat într-un gard electrificat într-o încercare nereușită de evadare. Din mărturiile camarazilor de detenție și dintr-un raport al santinelei germane, găsit de americani după încheierea războiului, reiese că Iakov mai era încă în viață, prins în sârma ghimpată a gardului aflat sub o tensiune de 500 V, când soldatul german a tras asupra fugarului.
Începând cu 1940, jurământul militarilor Armatei Roşii proclama cu fermitate: „Predarea către inamic este un act de trădare.” Aceasta a fost expresia care a hotărât soarta a zeci de mii de cetăţeni sovietici. Mulţi dintre cei care s-au întors în siguranţă din Germania au fost arestaţi după sfârşitul războiului şi executaţi în propriile locuinţe sau închişi pentru zeci de ani. Astfel, fiul lui Stalin era considerat un trădător în ţara sa…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Partners: FYTube , Filme Seriale Online , masini in rate